Obișnuit să intre în ring cu adversari redutabili și să lupte la cel mai înalt nivel al kickboxingului mondial, Benny Adegbuyi( kickboxer, 40 de ani) a fost surprins zilele acestea într-o ipostază complet diferită. Departe de mănuși și de lumina reflectoarelor, sportivul a ieșit la cumpărături de Crăciun alături de fiul său, Patrick, într-o demonstrație de normalitate, afecțiune și responsabilitate paternă. CANCAN.RO are imagini tari!
Relația dintre Benny Adegbuyi și fiul său, Patrick, este una solidă, „beton”, cum ar spune chiar sportivul. Cei doi au colindat mallul împreună, cu un scop clar: găsirea cadourilor perfecte pentru Elena Adegbuyi, soția și mama care ține echilibrul familiei.

Dacă în ring Benny este cunoscut pentru duritate, forță și disciplină, în afara lui se transformă într-un tată atent, calm și implicat, care își tratează rolul de părinte cu aceeași seriozitate cu care își pregătește meciurile.
Prima oprire a fost la Nike, unde tatăl și fiul au analizat atent vitrinele și rafturile, urmată de o incursiune la un alt magazin, semn că lista de cadouri era una generoasă. Patrick a fost implicat în tot procesul, ascultând, comentând și învățând, poate fără să-și dea seama, ce înseamnă grija pentru familie și bucuria de a dărui.
După sesiunea de shopping vestimentar, a urmat o oprire dulce: o cofetărie, de unde Benny a făcut plinul la capitolul prăjituri fine, din categoria celor pentru gusturi rafinate și mese de sărbătoare. Un mic răsfăț, dar perfect justificat în prag de Crăciun.
Momentul cel mai delicat a venit însă la intrarea în Victoria’s Secret. Aici, Benny Adegbuyi a demonstrat încă o dată că este un tată responsabil: și-a lăsat fiul afară și a intrat singur. A ieșit însă cu mâna goală, semn că nu a găsit exact ceea ce căuta pentru Elena. Nicio problemă, campionul mai are la dispoziție trei zile pentru a umple cum se cuvine zona de sub bradul de Crăciun.

Dincolo de cariera impresionantă din GLORY, de meciurile dure și de disciplina de fier, această ieșire la cumpărături arată o altă față a lui Benny Adegbuyi: cea de soț atent și tată dedicat, pentru care familia rămâne cel mai important titlu câștigat.
NU RATA: Benny Adegbuyi și-a recunoscut plăcerea vinovată din afara ringului: “Este un viciu!”
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.