Panourile solare sunt folosite frecvent și asta pentru că au multe beneficii. Oamenii care aleg acest sistem bine pus la punct o fac pentru reducerea costurilor la facturile pentru electricitate sau gaz. În acest an, o veste bună vine pentru locuitorii unei comune din România.
O veste incredibilă pentru locuitorii unei comune din țara noastră. Un program finanțat din fonduri europene pune la dispoziție panouri solare și baterii pentru aceștia. Proiectul vizează o anumită categorie socială și este aproape gata. Cei care își doresc să aibă panouri fotovoltaice trebuie să îndeplinească câteva condiții și să depună dosarele până în data de 6 iunie.
Un nou program anunțat de oficiali vine în ajutorul românilor. Este vorba despre locuitorii comunei Polovragi, din județul Gorj. O anumită categorie de oameni va putea beneficia de panouri solare și baterii gratis. Administrația locală a lansat inițiativa în mai multe gospodării, iar scopul principal al proiectului este reducerea costurilor pentru facturile la electricitate sau gaz.
De asemenea, programul este finanțat în proporție de 98% din fonduri europene. Un alt rol important din spatele planului este dezvoltarea unei comunități de energie regenerabilă la nivel local. Locuitorii vor primi panouri fotovoltaice cu puteri cuprinse între 3 și 10 kW. În plus, ar putea beneficia și de alte echipamente care să contribuie direct la reducerea consumului energetic. În anumite cazuri, proiectul include pentru oameni și instalarea de baterii pentru stocarea energiei produse, dar și pompe de căldură. Pentru toate aceste beneficii, niciunul dintre destinatari nu trebuie să suporte costuri.
Nu toți locuitorii comunei Polovragi pot beneficia de panourile solare și baterii. Pentru a intra în program trebuie să facă parte din comunitate, iar printre persoanele eligibile, considerate vulnerabile din punct de vedere financiar se numără șomerii, familiile monoparentale, persoanele cu vârste de peste 55 de ani, persoanele cu handicap, dar și alte persoane care se confruntă cu dificultăți în acoperirea costurilor la energie.
Oamenii care îndeplinesc aceste criterii mai au de făcut un pas pentru a beneficia de panourile fotovoltaice. Aceștia trebuie să depună un dosar cu toate documentele cerute, iar termenul limită pentru trimiterea lor este 6 iunie.
VEZI ȘI: Se schimbă programul Casa Verde. Cum se vor acorda vouchere pentru beneficiari, din 2026