S-au desemnat semifinaliștii Turneului Campionilor de la Londra!

S-au desemnat semifinaliștii Turneului Campionilor de la Londra!

Cu toate că ultimul meci din grupă de la Turneul Campionilor nu mai avea nicio miză pentru el, numărul unu mondial, sârbul Novak Djokovic, l-a învins, în două seturi, pe Marin Cilic.

Astfel, Djokovic s-a calificat în careul de ași al Turneului Campionilor de la Londra fără să piardă nici măcar un set!

Cel de-al doilea jucător calificat din grupa „Gustavo Kuerten” în semifinale este Alexander Zverev. Neamțul s-a impus, în  două seturi, în fața lui John Isner, scor 7-6, 6-3, urmându-l astfel pe liderul mondial în semifinale. Zverev a obținut calificarea din grupă cu două victorii și o înfrângere.

În cealaltă grupă, tenismanul elveţian Roger Federer – numărul 3 mondial – s-a calificat în semifinalele Turneului Campionilor, învingându-l în două seturi, 6-4, 6-3, pe sud-africanul Kevin Anderson (6ATP), care avea deja asigurată prezenţa în penultimul act al competiţiei care are loc la Londra.

Federer s-a calificat astfel pentru a 15-a oară semifinalele Turneului Campionilor, în cele 16 participări la acest eveniment de final de sezon din circuitul ATP. În celălalt meci din Grupa „Lleyton Hewitt”,  austriacul Dominic Thiem s-a impus cu 6-1, 6-4 în faţa japonezului Kei Nishikori, ambii jucători fiind eliminaţi de la Turneul Campionilor.

În urma rezultatelor obținute, semifinalele Turneului Campionilor de la Londra arată astfel: Novak Djokovic- Kevin Anderson, și Roger Federer- Alexander Zverev. Cele două dueluri din semifinale vor avea loc astăzi de la orele 16:00, respectiv 22:00 și vor fi transmise în direct de Digi Sport.

Indiferent de rezultatelle care se vor consemna la Turneul Campionilor din acest an, Novak Djokovic nu mai poate pierde fotoliul de lider,urmând  a termina anul pe primul loc în topul mondial ATP.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
La 89 de ani, revine pe scenă! Maria Ciobanu încinge hora la Sala Palatului: „Încă o ține vocea!” Cât costă biletul?
Click.ro
La 89 de ani, revine pe scenă! Maria Ciobanu încinge hora la Sala Palatului: „Încă o ține vocea!” Cât costă biletul?
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
Promotor.ro
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
go4it.ro
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Crin Antonescu critică nominalizarea lui Luca Niculescu: „Bizară, nefericită / Este irelevant politic, nu are contur / Nu-mi dă sentimentul unei nominalizări bine gândite”
Gandul.ro
Crin Antonescu critică nominalizarea lui Luca Niculescu: „Bizară, nefericită / Este irelevant politic, nu are contur / Nu-mi dă sentimentul unei nominalizări bine gândite”
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea