S-au despărțit din nou?! Fosta vedetă Kanal D a fost surprinsă fără iubit, înaintea sărbătorilor

S-au despărțit din nou?! Fosta vedetă Kanal D a fost surprinsă fără iubit, înaintea sărbătorilor

Bogdan Mocanu și iubita lui s-au despărțit! Cei doi au mai trecut printr-o separare în urmă cu câteva luni, iar acum au decis din nou să meargă pe drumuri diferite. Cei doi păreau că au trecut peste acel episod și că trăiesc momente fericite împreună, aniversând chiar în noiembrie opt luni de iubire.

Cele două vedete au mai trecut prin numeroase despărțiri, însă după ultima împăcare au dat impresia că se înțeleg din ce în ce mai bine. Recent, Bogdan Mocanu și Iasmina, care se împăcaseră după câteva săptămâni de separare, s-ar fi despărțit din nou.

Bogdan Mocanu și iubita lui s-au despărțit!

Cei care îi urmăresc încă de la începutul relației lor au observat semnele despărțirii, văzând că cei doi și-au dat unfollow reciproc pe rețelele de socializare, iar Bogdan a început să posteze melodii cu mesaje triste. De altfel, într-un live făcut recent pe TikTok, Iasmina nici nu l-a adus în discuție pe Bogdan Mocanu.

Bruneta s-a întors acasă la familia ei, în condițiile în care ea și Bogdan Mocanu locuiau împreună. Iasmina a spus că vrea să meargă în vizită la rudele ei din Brașov și Craiova. Aceasta a fost întrebată cu cine va merge, iar ea a precizat că va pleca împreună cu sora și mama ei.

Sursă foto: Facebook

În urmă cu aproape două luni, Bogdan Mocanu a recunoscut că a existat o perioadă în care el și Iasmina au fost despărțiți. La acel moment, a explicat că a fost o etapă în care au luat decizii importante privind relația lor și a considerat că au trecut cu bine peste acest test împreună.

„A fost o perioadă în care ne-am pus ordine în priorități, în ceea ce privește relația, pentru că a trebuit să ne dăm seama, să ne reamintim că noi suntem actorii principali și că oricine altcineva din jurul nostru poate avea rolul doar de observator și atât. A fost un test pentru relația noastră, un test pe care l-am trecut”, spunea Bogdan Mocanu.

Robert Lele l-a făcut praf la TV, iar Jador îi dă replica USTURĂTOARE: „Unde cânt eu, nu o să cânte el în viața lui!”

Imagini rare din trecutul Andrei Volos: cu cine apărea înainte de relația cu Lele

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
Anamaria Prodan și Ronald Gavril, întâlnire de 7 stele cu legenda americanilor: „El a avut grijă de mine în SUA. Îl vom aduce în România”. EXCLUSIV
Prosport.ro
Anamaria Prodan și Ronald Gavril, întâlnire de 7 stele cu legenda americanilor: „El a avut grijă de mine în SUA. Îl vom aduce în România”. EXCLUSIV
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Ne-am nenorocit!” Adina Buzatu intervine în scandalul blănii purtate de Sorina Docuz. Reacția creatoarei de modă
Click.ro
„Ne-am nenorocit!” Adina Buzatu intervine în scandalul blănii purtate de Sorina Docuz. Reacția creatoarei de modă
Cum ar putea influența Congresul democrat războaiele din Iran și Ucraina
Digi 24
Cum ar putea influența Congresul democrat războaiele din Iran și Ucraina
Cum ar fi fabricat procurorul Teodor Niță un dosar penal pentru schimbarea din funcție a unui șef de la Garda de Coastă
Digi24
Cum ar fi fabricat procurorul Teodor Niță un dosar penal pentru schimbarea din funcție a unui șef de la Garda de Coastă
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
go4it.ro
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
După mai puțin de 24 de ore de când Gândul a publicat imaginile șantierului abandonat din Pipera, angajații s-au pus pe treabă. Zeci de muncitori se chinuie să scoată apa din șanțul care devenise canal navigabil
Gandul.ro

NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia