Sărbători cu lacrimi. Ioana Năstase începe anul în fața judecătorilor

Ioana Năstase va începe anul în sălile tribunalului. Divorțul de fostul tenisman bate la ușă, cei doi soți având termen chiar în luna ianuarie. Partenera de viață a marelui campion face declarații în exclusivitate, pentru CANCAN.RO, pe marginea acestui subiect. Nu mai știe nimic de soțul său de câteva zile, dar problemele sale, cu care se confruntă în prezent, sunt însă de altă natură.

Ioana Năstase încheie anul cu multă tristețe în suflet, după cum însăși ne-a mărturisit. După cum se știe, aceasta i-a intentat divorț lui Ilie Năstase la Judecătoria Constanța, după o relație de mai bine de șapte ani.

Ioana Năstase spune că nu mai știe nimic de soțul său de câteva zile

Deși a avut luni la dispoziție, a decis să nu-și retragă dosarul, așa cum a mai făcut și cu altă ocazie. Astfel că, cei doi soți se vor întâlni la tribunal chiar la începutul anului. Mai precis în luna ianuarie, atunci când e programat cel de-al doilea termen al procesului.

„Nu mai simt nevoia să discut pe tema acestui subiect. De câteva zile nu știu nimic de el. Dar nu vreau să mai comentez ceva. El este imprevizibil. În ultima perioadă nu m-a mai interesat. M-am gîndit la mama mea, la familie. Mă ține Dumnezeu sănătoasă să pot face față. A fost un an mai greuț, dar îi mulțumesc lui Doamne, Doamne că sunt bine”, a declarat Ioana Năstase în exclusivitate pentru CANCAN.RO.

Ioana Năstase: „A fost și Ilie o dată la spital”

În prezent însă, o altă problemă familială o întristează pe doamna Năstase. Mai precis, mama sa are probleme de sănătate, motiv pentru care a și fost internată în Constanța. Deși femeia care i-a dat viață avea o relație specială cu ginerele său, Ioana a evitat să mai vorbească cu aceasta despre Ilie. Fostul campion și-a vizitat însă soacra, la spital.

„Am stat o perioadă mai retrasă pentru că am avut probleme de sănătate cu mama. Am alergat toată luna, acum e mai bine. E acasă. A fost internată la Constanța. Era în formă, plină de viață. Acum nu prea mai e așa. Probabil că-și va reveni, după tratament. Adevărul e că ea niciodată nu s-a plâns de ceva anume. Doamne ajută să fie bine.

Mă aștepta mereu în poartă, avem o relație foarte apropiată. În ultima perioadă am evitat să mai discut cu ea despre Ilie. Nici ea nu a deschis subiectul. A fost o dată la ea la spital. Mama mea nu știe ce înseamnă ură, e un om foarte bun”, a adăugat Ioana Năstase.

(CITEȘTE ȘI: ILIE NĂSTASE RUPE TĂCEREA DUPĂ CE IOANA, SOȚIA LUI, A DEPUS ACTELE DE DIVORȚ: „NOI SUNTEM…”)

(VEZI ȘI: Ilie Năstase, cu paharul în față, soția, la vrăjeală cu vecina! Scandalul de la aeroport nu s-a închis pe litoral)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Momente de groază pentru Alina Pușcaș. Familia ei, otrăvită la o petrecere!? Soțul s-a prăbușit, iar fiul și-a pierdut cunoștința
Click.ro
Momente de groază pentru Alina Pușcaș. Familia ei, otrăvită la o petrecere!? Soțul s-a prăbușit, iar fiul și-a pierdut cunoștința
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Digi 24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
go4it.ro
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
După scamatoria avertismentului Bloomberg, a venit rândul Reuters să avertizeze România, tot sub semnătura unor români: „Numirea unui guvern PSD-AUR sau convocarea de alegeri anticipate ar putea declanșa o retrogradare a ratingului de credit al României”
Gandul.ro

Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Mediafax Italia
Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!