Seara remizelor albe în Champions League!

Seara remizelor albe în Champions League!
Numai puțin de trei din cele cinci partide programatea aseară în prima manșă a turului doi preliminar al Champions League s-au terminat cu scorul de 0-0.

Cu toate că pornea ca favorită pe teren propriu în fața finlandezilor de la HJK, Bate Borisov nu a reușit decât un 0-0. Același rezultat s-a consmenat și în Albania între Kukës și Qarabağ, azerii fiind favoriți la calificare în retur după acest rezultat.

De departe însă cea mai mare surpriză s-a consemnat în Bulgaria unde Ludogorets, formația românilor Cosmin Moți, Claudiu Keșeru și Dragor Grigore a întâlnit Mol Vidi (n.r. fosta Videoton). Cu toate că meciul a curs într-o singură direcție, bulgarii au plătit tribut numeroaselor ratări, unele dintre acestea avându-l în prim plan chiar pe Keseru, duelul terminându-se 0-0, calificarea urmând astfel a se decide peste o săptămână în Ungaria. În cazul în care va trece de Mol Vidi, formația bulgară va întâlni învingătoarea dublei dintre CFR Cluj și Malmo, suedezii pornind la retur cu avantajul victoriei cu 1-0 obținute în Gruia.

În cel mai tare meci al serii, Ajax a câștigat cu 2-0 disputa cu Sturm Graz. Tot o victorie a înregistrat și Celtic, 3-1 acasă cu Rosenborg.

Returul partidelor din turul doi preliminar al Champions League va avea loc săptămâna viitoare!

 

Rezultatele meciurilor programate ieri în turul doi preliminar al Champions League

BATE Borisov- HJK 0-0

Kukës- Qarabağ 0-0

Ludogorets- Vidi 0-0

Ajax Amsterdam- Sturm Graz 2-0

Celtic Glasgow- Rosenborg 3-1

 

Rezultatele meciurilor de marți din turul II preliminar Champions League

Astana- Midtjylland 2-1

CFR Cluj- Malmö 0-1

PAOK Salonic- FC Basel 2-1

Dinamo Zagreb- H. Beer-Sheva 5-0

Shkëndija- Sheriff 1-0

Steaua Roșie Belgrad-  Sūduva 3-0

Legia Varșovia- Spartak Trnava 0-2

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ultima imagine cu Mădălina Apostol în viață. A publicat-o cu câteva zile înainte de tragedie! Detaliul care a ieșit la iveală în poză
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ultima imagine cu Mădălina Apostol în viață. A publicat-o cu câteva zile înainte de tragedie! Detaliul care a ieșit la iveală în poză
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Valerie Lungu a izbucnit la Asia Express: „Nu vreau să mă simt ultima săracă”
Click.ro
Valerie Lungu a izbucnit la Asia Express: „Nu vreau să mă simt ultima săracă”
Înălțarea Sfintei Cruci 2026: Cum a fost recunoscută Crucea Mântuitorului și de ce se ține post pe 14 septembrie
Digi 24
Înălțarea Sfintei Cruci 2026: Cum a fost recunoscută Crucea Mântuitorului și de ce se ține post pe 14 septembrie
Cât de mare era Securitatea la finalul regimului Ceaușescu. Cifre exacte, prezentate în premieră de CNSAS
Digi24
Cât de mare era Securitatea la finalul regimului Ceaușescu. Cifre exacte, prezentate în premieră de CNSAS
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
Promotor.ro
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Interviu Werner Vogels, CTO Amazon: De ce AI nu elimină juniorii din IT
go4it.ro
Interviu Werner Vogels, CTO Amazon: De ce AI nu elimină juniorii din IT
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Natalia Bârlădeanu, în vârstă de 10 ani, este campioană mondială în Statele Unite la artele spectacolului. Celebra academie de Teatru și Film din New York i-a oferit o bursă
Gandul.ro
Natalia Bârlădeanu, în vârstă de 10 ani, este campioană mondială în Statele Unite la artele spectacolului. Celebra academie de Teatru și Film din New York i-a oferit o bursă
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!