Acasă » Exclusiv » Ședință secretă în Floreasca! Dănciulescu și Team Managerul de la Dinamo, discuții lungi după criza care zguduie echipa

Ședință secretă în Floreasca! Dănciulescu și Team Managerul de la Dinamo, discuții lungi după criza care zguduie echipa

De: Paul Hangerli 10/12/2025 | 15:36

Atmosferă încinsă în Floreasca, acolo unde a avut loc o ședință de taină între Ionel Dănciulescu (Director General CS Dinamo-49 de ani) și Daniel Lung (Team Manager Cs Dinamo-38 de ani) un indiciu că în Liga 2 se pregătește o mutare-bombă. CS Dinamo e pe marginea prăpastiei, iar întâlnirea celor doi ridică mari semne de întrebare. CANCAN.RO are imagini de senzație!

Directorul general al CS Dinamo București, Ionel Dănciulescu, a fost văzut în Floreasca alături de Daniel Lung, la Agora. Cei doi au ajuns împreună, în aceeași mașină, condusă de Dănciulescu, semn clar că întâlnirea nu a fost una întâmplătoare, ci planificată în cel mai discret mod cu putință. Au parcat rapid și, cu fețele încordate, au urcat scările localului, unde au comandat câte o cafea. Atmosfera era departe de una relaxată. Cei doi au discutat intens, cu priviri serioase și gesturi calculate, ca doi oameni apăsați de probleme grele și decizii complicate.

Ionel Dănciulescu și Daniel Lung, la o cafea

Surse din interiorul clubului spun că Dănciulescu este tot mai îngrijorat de rezultatele actuale ale echipei CS Dinamo, care se află pe un rușinos loc 19 în Liga a II-a, poziție direct retrogradabilă și un coșmar pentru fanii alb-roșii. Totul arată ca un club în criză profundă, incapabil să gestioneze presiunea sezonului, iar semnalele din jur devin tot mai alarmante.

Ionel Dănciulescu a ieșit la o cafea cu Daniel Lung

Contextul nu lasă loc de interpretări liniștitoare. CS Dinamo București se afundă tot mai mult în clasamentul Ligii a II-a, ocupând locul 19, poziție retrogradabilă, rușinoasă pentru un club cu tradiția câinilor roșii. Rezultatele sunt slabe, iar antrenorul Florin Bratu pare incapabil să găsească soluții pentru redresarea echipei.

În acest peisaj sumbru, întâlnirea dintre Dănciulescu și Daniel Lung capătă o greutate uriașă. Surse apropiate clubului susțin că presiunea internă a atins cote alarmante, iar discuțiile despre schimbări majore în staff sunt tot mai dese.

Surse din anturajul clubului susțin că Daniel Lung, în calitate de Team Manager, este tot mai implicat în discuții strategice alături de Dănciulescu. Imaginile din Floreasca amplifică și mai mult zvonurile: ar putea cei doi să pregătească ieșirea lui Florin Bratu de la Dinamo?

Atmosfera sumbră, discreția cu care au ajuns împreună, lipsa oricărei relaxări și tonul grav al discuției par să indice că se pun pe masă variante pentru un nou început. Lung, om-cheie în structura administrativă, ar putea deveni unul dintre pilonii reorganizării echipei, fie prin alegerea unui nou tehnician, fie prin conturarea unui plan de criză menit să salveze sezonul. Un singur lucru e sigur: în Floreasca nu s-a băut doar cafea, s-au discutat decizii care pot schimba viitorul câinilor roșii.

Dănciulescu și Lung, veteranii din umbră ai clubului

Ionel Dănciulescu rămâne una dintre cele mai respectate figuri din istoria fotbalului dinamovist, fost atacant emblematic și actual director general al clubului, omul despre care se spune că simte pulsul vestiarului mai bine decât oricine. Cu experiență, calm și un instinct rar pentru momentele de cotitură, Dănciulescu este văzut de mulți ca liantul dintre ceea ce a fost Dinamo și ceea ce încearcă să devină, în plină perioadă de criză. Alături de el, Daniel Lung, în prezent team manager, un fost fotbalist cu discurs direct și respectat pentru verticalitatea sa, a devenit în ultimele luni una dintre vocile interne care contează, omul care cunoaște cel mai bine starea reală a lotului și tensiunile din interiorul vestiarului.

Cei doi veterani de la Dinamo merg la cafenea

Iar contextul este unul dramatic pentru clubul Ministerului: CS Dinamo traversează una dintre cele mai slabe perioade din ultimii ani. Echipa a adunat rezultate dezastruoase care au împins-o în zona roșie a clasamentului. În ultimele etape, echipa a suferit înfrângeri grele: de exemplu 5-0 în deplasare cu FC Bihor Oradea, un 0-2 cu Metalul Buzău şi un 2-1 pierdut la CS Concordia Chiajna. În acest moment, clubul se află pe locul 19 în Liga a 2-a, poziție direct retrogradabilă, un coșmar de neconceput pentru fanii obișnuiți odinioară cu cupele europene.

CITEȘTE ȘI: Fiica lui Ionuț Luțu s-a măritat! Patricia a avut o rochie de mireasă modernă

NU RATA: Ionel Dănciulescu la pământ după retrogradarea lui Dinamo: „Nu conştientizez duritatea şi magnitudinea acestei lovituri!”

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN  (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×