Selly a demonstrat că este numărul 1! I-a făcut iubitei o surpriză ca în filme, de Ziua Îndrăgostiților: „Îmi tremură picioarele”

Tânăr, talentat și greeeeu de egalat de toți ceilalți vloggeri de la noi! De Ziua Îndrăgostiților, Selly i-a făcut iubitei sale, Smaranda, cea mai mare surpriză cu putință! Pe cel mai mare ecran din Craiova, adolescentul a scris un mesaj emoționant pentru fata care l-a schimbat și alături de care trăiește o frumoasă poveste de dragoste. 

Pentru că ieri a fost Ziua Îndrăgostiților, Selly a avut o super-idee de a o surprinde pe Smaranda, iubita lui. Vloggerul a pus la cale ceva inedit, pentru care a avut nevoie de ajutor din partea celor de la Netflix, din partea prietenilor, dar și din partea unei echipe de filmare, care a surprins totul pe camerele video. Sub pretextul că își scoate iubita la masă, Selly și-a dus planul la bun sfârșit și a pus-o pe Smaranda în fața faptului împlinit.

Pe cel mai mare panou din Craiova, vloggerul a postat următorul mesaj: „N-am îndrăznit să sper vreodată că cea mai mișto iubită o să-mi fie și colegă de bancă. Te iubesc, sufletu` meu”, iar reacția Smarandei a fost una pe cinste! Adolescenta de-abia și-a putut ține în frâu emoțiile, iar în momentul în care prietenii lui Selly au apărut și cu un buchet imens de trandafiri roșii, Smaranda a lăcrimat de fericire. Selly a filmat totul și a făcut un vlog pe cinste, pentru toți fanii lui de pe Youtube. Înainte de cele întâmplate în Craiova, vloggerul le-a spus tuturor cât este de emoționat și că de-abia așteaptă să vadă care va fi reacția iubitei sale, la o astfel de surpriză.

„Pentru vlogul ăsta am emoții foarte mari pentru că suntem pe punctul de a-i face iubitei mele, de Valentine`s Day, pentru că filmăm pe 14 februarie, cel mai mare prank. Nu este regizat și este totul pe bune. Am în spatele meu o echipă care mă ajută. Surpriza pentru Smaranda va fi pe panoul acesta imens din spatele nostru.
Ea nu suspectează nimic. Noi nu ne exprimăm sentimentele și am zis că acum este timpul să fac acest lucru și să exprim sentimentele pe cel mai mare panou care există în Craiova.
Am sunat la Netflix și oamenii au fost foarte receptivi la ideea mea și m-au ajutat” a spus Selly, înainte de a începe totul.

„Nu creeed! Ne filmează cineva?” a fost reacția Smarandei, la vederea mesajului de pe panoul imens din Craiova.
„Nu ne filmează nimeni…stai liniștită! Băieți, bateți surpriza asta, vă rog! Îmi tremură picioarele, jur! Am avut emoții! Te iubesc, puiul meu!” a mai spus Selly, în timp ce și-a sărutat iubita.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine o mai știe pe Irina Reisler? S-a schimbat total după ce a slăbit 50 de kg. A urmat un regim strict de 13 zile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine o mai știe pe Irina Reisler? S-a schimbat total după ce a slăbit 50 de kg. A urmat un regim strict de 13 zile
Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie, pe iaht! „Foc de frumoasă”
Prosport.ro
Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie, pe iaht! „Foc de frumoasă”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Marina Voica, salvată de două ori de la moarte. Laurențiu Cazan: „Dacă nu se opera, în 1990, în Rusia, nu mai trăia”. Cum se simte acum
Click.ro
Marina Voica, salvată de două ori de la moarte. Laurențiu Cazan: „Dacă nu se opera, în 1990, în Rusia, nu mai trăia”. Cum se simte acum
Sarcofag roman intact, descoperit la Constanța. Ce au găsit arheologii în mormântul unui copil
Digi 24
Sarcofag roman intact, descoperit la Constanța. Ce au găsit arheologii în mormântul unui copil
Rumen Radev sugerează că România e de vină pentru recentele atacuri rusești cu drone din Marea Neagră. Cum își justifică afirmația
Digi24
Rumen Radev sugerează că România e de vină pentru recentele atacuri rusești cu drone din Marea Neagră. Cum își justifică afirmația
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Unul dintre cele mai căutate combo-uri PARKSIDE este din nou în oferta Kaufland
go4it.ro
Unul dintre cele mai căutate combo-uri PARKSIDE este din nou în oferta Kaufland
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Pledoarie „de film” pentru Călin Georgescu. Avocații au recurs la o replică văzută într-un celebru block-buster Hollywood-ian: „Imaginați-vă că în fața dumneavoastră nu se află Călin Georgescu”
Gandul.ro
Pledoarie „de film” pentru Călin Georgescu. Avocații au recurs la o replică văzută într-un celebru block-buster Hollywood-ian: „Imaginați-vă că în fața dumneavoastră nu se află Călin Georgescu”
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute