Sergiu Nicolaescu ramane in spital si de Anul Nou! Persista unele probleme respiratorii

Publicat: 30/12/2012 | 12:32
Sergiu Nicolaescu ramane in spital si de Anul Nou! Persista unele probleme respiratorii

În aceste condiţii, regizorul va rămâne în spital în zilele următoare, inclusiv de Revelion.

„Evoluţia postoperatorie a domnului Sergiu Nicolaescu este lent favorabilă, cu persistenţa unor probleme respiratorii care necesită supraveghere şi continuarea îngrijilor medicale”, a explicat conducerea spitalului Elias.

Sergiu Nicolaescu, în vârstă de 82 de ani, a fost operat de peritonită, vineri, la Spitalul Elias din Capitală, „în contextul afecţiunii digestive cronice benigne cunoscute”, intervenţia chirurgicală decurgând fără incidente, a anunţat unitatea sanitară.

Regizorul a fost operat pe cale laparoscopică, de către echipa chirurgicală a Spitalului Elias.

„Intervenţia chirurgicală a fost impusă de evoluţia clinică din ultimele 24 de ore, în contextul afecţiunii digestive cronice benigne cunoscute”, s-a arătat într-un comunicat de presă al Spitalului Elias.

Potrivit reprezentanţilor Spitalului Elias, peritonita localizată cu punct de plecare apendicular a fost descoperită intraoperator şi a fost rezolvată laparoscopic.