Sfârșit tragic pentru o femeie de 40 de ani. A fost ucisă de o turmă de vaci, chiar de ziua ei de naștere

Sfârșit tragic pentru o femeie de 40 de ani. A fost ucisă de o turmă de vaci, chiar de ziua ei de naștere

Sfârșit tragic pentru o femeie în vârstă de 40 de ani! Aceasta și-a găsit sfârșitul în timpul unei drumeții în Alpii austrieci. Femeia a fost ucisă de o turmă de vaci, iar cele două fiice ale sale au fost rănite, notează Agerpres.

Femeia în vârstă de 40 de ani, localnică, se afla într-o excursie de ziua sa, miercuri, 26 iunie 2024, în Valea Gastein, lângă Salzburg, împreună cu doi câini de talie mică, atunci când a avut loc atacul.

Din cauza incidentului dramatic, salvatorii montani au găsit prilejul de a le reaminti localnicilor și turiștilor de avertismentele privind riscurile pe care le implică prezența câinilor în timpul unor astfel de drumeții.

„Vacile, care au un instinct matern foarte dezvoltat, îşi apără viţeii”, în cazul în care percep o amenințare din partea altor animale, au avertizat salvatorii austrieci, citaţi de agenţia de presă APA.

Citește și: FILMUL TRAGEDIEI DIN REGIE. MARINEL AR FI PREMEDITAT CRIMA! MAMA ALEXANDREI FACE DEZVĂLUIRI ȘOCANTE: ”I-A SPUS CĂ NU MAI VREA SĂ STEA CU EL”

Femeia a fost ucisă de o turmă de vaci chiar în ziua în care a împlinit 40 de ani

Femeia în vârstă de 40 de ani s-a stins din viață pe loc, în timp ce fiicele sale, în vârstă de 20, respectiv 23 de ani, au reușit să ceară ajutor. Ele au fost transportate de urgență la spital cu elicopterul și au fost audiate pentru scurt timp de anchetatori.

„Circumstanţele (tragediei) urmează să fie clarificate”, a transmis pentru AFP o purtătoare de cuvânt a poliţiei.

În anul 2017, o femeie din Austria și-a pierdut viața într-un incident similar în Tirol, în timp ce se plimba cu un prieten și câinii săi. Trei ani mai târziu, în aceeași regiune, o turistă germană de 45 de ani a murit după ce a fost călcată în picioare de o turmă de vaci, în timp ce se plimba cu câinele ei.

Acest incident a provocat o puternică reacție emoțională în Austria și a stârnit îngrijorare printre fermieri. Proprietarul vacilor a fost obligat să plătească despăgubiri familiei victimei pentru că nu împrejmuise pășunea. Totuși, o decizie judecătorească ulterioară a găsit-o parțial responsabilă și pe turistă, reducând valoarea despăgubirilor la jumătate.

Ca urmare a acestor incidente, guvernul a emis un „ghid de conduită” pentru excursioniști, recomandând păstrarea distanței față de turme și ținerea câinilor în lesă, care trebuie eliberați în caz de atac.

Citește și: SUMA COLOSALĂ PE CARE O PRIMEȘTE UN REFUGIAT UCRAINEAN. MULȚI NICI NU VOR SĂ AUDĂ DE MUNCĂ: „LUCRAȚI ÎN GERMANIA SAU ÎNTOARCEŢI-VĂ ÎN UCRAINA”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Click.ro
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
Promotor.ro
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Gandul.ro
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!