Sfintii Imparati Constantin si Elena, sarbatoriti astazi, in Biserica Ortodoxa

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena sunt doi dintre cei mai iubiţi sfinţi de către români. Aşa se explică şi faptul că aproximativ 1.850.000 de români poartă numele Constantin şi Elena sau derivate ale acestora.

Mărturie stau şi numeroasele lăcaşuri ale Bisericii Ortodoxe Române, din ţară şi din străinătate, care poartă hramul Sfinţilor Împăraţi, a explicat părintele Ciprian Apetrei, consilier la Patriarhia Română, pentru Mediafax.

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena sunt, de asemenea, ocrotitorii Catedralei patriarhale.

„Unul dintre cele mai vechi lăcaşuri de cult din ţară închinate Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena este Catedrala patriarhală din Bucureşti, ctitorie a voievodului Ţării Româneşti, Constantin Şerban Basarab (1654 – 1658), care a fost sfinţită în 1658 de patriarhul Macarie al Antiohiei şi al Întregului Orient, împreună cu mitropolitul Ştefan al Ţării Româneşti şi cu episcopii de Râmnic şi de Buzău. Sfântul lăcaş a fost de fapt forma pe care a îmbrăcat-o evlavia domnitorului şi a credincioşilor din oraşul lui Bucur faţă de cei doi sfinţi care au marcat profund istoria creştinismului”, a adăugat părintele Ciprian Apetrei.

În anul 2002, la sărbătoarea hramului catedralei, o delegaţie a Bisericii Ortodoxe din Cipru i-a dăruit patriarhului Teoctist o raclă cu părticele din moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, aduse de la Mănăstirea Kykkos, împreună cu o copie după icoana Maicii Domnului pictată de Sfântul Evanghelist Luca, care se păstrează în mănăstirea cipriotă.

După aducerea moaştelor, cultul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena a înflorit la Catedrala patriarhală. În fiecare an, în ziua prăznuirii lor, racla cu sfintele moaşte este scoasă în procesiune şi aşezată spre închinarea credincioşilor, alături de racla cu moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor.

Sfântul Constantin cel Mare

Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (27 februarie 272 – 22 mai 337), cunoscut ca Sfântul Constantin cel Mare, a fost împărat roman, proclamat Augustus de către trupele sale în data de 25 iulie 306.

Istoricii bisericeşti Eusebiu de Cezareea şi Lactanţiu afirmă că înaintea luptei de la Pons Milvius (Podul Vulturului), din 28 octombrie 312, contra lui Maxenţiu, Constantin a văzut pe cer, ziua, o cruce luminoasă, deasupra soarelui, cu inscripţia „prin acest semn vei învinge”. Noaptea, în vis, i s-a arătat Mântuitorul, cerându-i să pună pe steagurile armatei sale crucea creştină, ca semn protector în lupte. Constantin a câştigat bătălia, iar dovadă a credinţei sale în ajutorul divin este inscripţia de pe Arcul lui Constantin din Roma, păstrată până astăzi, prin care el mărturiseşte că a câştigat lupta „prin inspiraţie divină”.

În ianuarie 313, împăratul Constantin cel Mare emite Edictul de la Milan, prin care creştinismul devine „religie permisă”, alături de altele din imperiu. El ia totodată măsuri în favoarea Bisericii creştine, înlătură din legile penale pedepsele contrare creştinismului, îmbunătăţeşte tratamentul în închisori, uşurează eliberarea sclavilor acordând episcopilor şi preoţilor dreptul de a-i declara liberi în biserici. Protejează prin lege pe săraci, orfani şi văduve, modifică legislaţia privind căsătoria, îngreunează divorţul şi pedepseşte adulterul.

De asemenea, el a atribuit Bisericii creştine casele imperiale de judecată (basilikos oikia), care vor purta în continuare numele de bazilici. Încă din anul 317, a început să bată monedă cu monograme creştine.

Împăratul Constantin cel Mare a declarat, în 321, duminica, sărbătoarea săptămânală a creştinilor, drept zi de odihnă în imperiu, zi în care şi soldaţii asistau la slujbă.

Împăratul şi familia sa au sprijinit repararea bisericilor, dar au ajutat şi la construirea altora mai mari şi mai frumoase la Ierusalim, Roma, Antiohia, Nicomidia, Tyr etc. Totodată, împăratul Constantin cel Mare a construit o nouă capitală – inaugurată la 11 mai 330 -, transformând oraşul Bizantium în oraşul Constantinopol, care timp de o mie de ani va fi capitala creştină a Imperiului Roman. Aici a construit numeroase lăcaşuri de cult printre care Biserica Sfinţiilor Apostoli.

Din dorinţa de a ajuta Biserica, a convocat Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, împotriva ereziei lui Arie. Sub influenţa Sfântului Atanasie cel Mare, Sinodul a proclamat învăţătura ortodoxă despre dumnezeirea Fiului care este „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut” (Simbolul credinţei sau Crezul).

Sfântul Constantin cel Mare a murit în Duminica Rusaliilor, la 22 mai 337, şi a fost înmormântat în Biserica Sfinţii Apostoli din Constantinopol, ctitoria sa.

Sfânta Împărăteasă Elena

Originară, probabil, din Drepanum (numit după aceea Helenopolis), din Golful Nicomidia, se presupune că era fiica unui hangiu. O legendă ulterioară, menţionată de Geoffrey of Monmouth, spune că era fiica regelui Coel, care a căsătorit-o cu Constantius Chlorus I pentru a evita războaiele dintre britanici şi Roma. Constantius Chlorus a divorţat de ea, în jurul anului 292, pentru a se căsători cu fiica vitregă a lui Maximian, Teodora. Constantin, fiul Elenei, a devenit apoi împărat al Imperiului Roman şi, ca urmare a ascensiunii acestuia, ea a devenit o prezenţă importantă la curtea imperială.

Potrivit istoricului Eusebiu, Sfânta Elena a primit botezul în anul 313. Sfânta împărăteasă a fost o creştină foarte evlavioasă sprijinind ridicarea a numeroase lăcaşuri de cult, printre care Biserica Învierii Domnului zidită lângă Sfântul Mormânt, biserica din Ghetsimani, precum şi alte 18 lăcaşuri de cult. De asemenea, Sfânta Elena a mers la Ierusalim, unde a găsit crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos. Sfânta Cruce a fost mai apoi înălţată solemn în văzul poporului creştin de episcopul cetăţii Ierusalimului, Macarie I, la 14 septembrie 326. Sfânta Împărăteasă a murit la Roma, în anul 327.

În ziua de 21 mai, în calendarul popular este o sărbătoare a păsărilor de pădure, numită Constandinu Puilor sau Constantin Graur. Se crede că în această zi, păsările îşi învaţă puii să zboare.

În această zi, era interzis să se muncească iar, prin odihna de la muncile câmpului, se credea că recoltele nu vor fi mâncate de păsări.

Ziua de Constandinu Puilor era ultima zi în care se mai semănau porumbul, ovăzul şi meiul. În popor se spune că tot ce se seamănă după această zi se usucă.

Este ziua în care păstorii hotărăsc cine va fi baci, unde se vor face stânele şi pe cine vor angaja să le păzească pe timpul păşunatului. Se măsoară şi se înseamnă pe răboj laptele de la oile fiecăruia.

Pentru apărarea de forţele malefice, ţăranii stăteau în jurul unui foc. Prin fumul de la acest foc erau trecute şi oile, ca să fie ferite de rele, pe timpul cât vor sta singure, la stână.

G.C.