A mărturisit! Ce i se întâmplă BIANCĂI atunci când pleacă de lângă fiica ei

• Showbiz
A mărturisit! Ce i se întâmplă BIANCĂI atunci când pleacă de lângă fiica ei

Din acel moment, cei doi nu îşi mai încap în piele de fericire şi fac tot posibilul să petreacă tot mai mult timp cu fetiţa lor. „E un sentiment ce nu poate fi descris în cuvinte.  Atunci când plec de acasă, de lângă ea, simt un gol în stomac. Mintea şi gândul îmi zboară doar acolo, că e acasă, că e mică şi inocentă şi că are mereu nevoie de noi“, a povestit Bianca.

„Cuvintele sunt prea puţine să descrii senzaţia“, a adăugat, Victor, imediat.  Bianca este foarte ataşată de cea mică şi sunt momente în care trece prin camera Sofiei, atunci când cea mică doarme, doar să o privească şi să-i simtă mirosul. Cu toate că după sarcină, Bianca şi-a revenit spectaculos din punct de vedere fizic, ea spune că în momentul de faţă nu este mulţumită în totalitate de cum arată. „Voi face eforturi ca până în vară să îmi revin, adică totuşi am o lună de când am născut şi zic eu, că mă prezint bine, dar se poate şi mai bine de atât. Fac gimnastică de recuperare, nu exagerez cu nimic“, ne-a mai spus ea.

Bianca se poate considera foarte fericită şi ata pentru că atunci când este plecată cu treabă, atât mama ei cât şi cea a lui Victor rămân cu micuţa Sofia şi au grijă de ea ca la carte. „Soacra mea ne vizitează foarte des. O iubeşte pe cea mică de nu ştie ce să-i mai facă. Este un mare ajutor pentru noi şi soacra. Vine, ne găteşte, ne ajută“, ne-a mai spus Bianca. Acum că ştie ce presupune o sarcină, dar şi naşterrea, Bianca nu ar spune nu unui nou bebe, însă în momentul de faţă se concentrează pe creşterea Sofiei şi spune ea, acest eveniment din viaţa ei, a responsabilizat-o mult.

Răzvan Sava

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Prosport.ro
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Anamaria Prodan și Ronald Gavril, gesturi tandre pe plajă! Imaginile care arată cât de îndrăgostiți sunt cei doi
Click.ro
Anamaria Prodan și Ronald Gavril, gesturi tandre pe plajă! Imaginile care arată cât de îndrăgostiți sunt cei doi
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
Gandul.ro
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!