ALEXANDRU ARŞINEL, după a cincea operaţie: ’’Nu sunt genul de om care să mă plâng”

• Showbiz
ALEXANDRU ARŞINEL, după a cincea operaţie: ’’Nu sunt genul de om care să mă plâng”

Alexandru Arşinel a suferit o nouă operaţie la coloană după ce a acuzat dureri foarte mari de spate şi abia se mai putea mişca. “Acum sunt liniştit şi pot să spun în sfârşit că sunt bine. Am avut dureri foarte mari, dar acum mi-am revenit. A trebuit să îmi monteze o proteză în locul discului. Sunt un om puternic. Este a cincea operaţie, dar nu mă plâng. O să revin pe scenă cât de curând”, a povestit marele actor pentru revista Ciao!.

Stela şi Arşinel sunt cel mai îndrăgit cuplu umoristic

Cu toate că a trecut prin multe cumpene ale vieţii, de-a lungul timpului, actorul nu şi-a dezamăgit publicul niciodată, iar de peste 30 de ani urcă pe scenă alături de Stela Popescu, rămânând în continuare cel mai bun cuplu umoristic. Cu toate că atunci când este vorba de muncă cei doi se înţeleg minuat, în afara scenei cei doi îşi văd fiecare de viaţa lui şi nu amestecă jobul cu viaţa privată, după cum Stela Popescu a mărturisit. Tocmai acesta se pare că este şi unul dintre motivele pentru care au rezistat atât de mult şi nu s-au certat niciodată.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Prosport.ro

Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro

Andreea Bălan, mesaj cu subînțeles? „Știi când o conexiune e reală sau când ceva nu e în regulă”
Click.ro

VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24

Un fost prezentator TV a devenit rege în Uganda, după o dispută aprinsă pentru tron în care un fotbalist din Anglia a refuzat coroana
Digi24

BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Figure și-a topit roboții într-o cuvă cu oțel lichid. Ideea a venit chiar de la Terminator
go4it.ro

Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Diana Șoșoacă „deconspiră un complot” de asasinare a lui Călin Georgescu în arest. „Sunt implicați 5 angajați ai locului de detenție și 3 deținuți”
Gandul.ro

NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania