Ţi-o mai aminteşti pe DENISA BOTCARI? S-a pozat într-un sutien transparent şi s-a văzut tot

• Showbiz

Ba din contră, Denisa Botcari, cea care a devenit celebră după ce a apărut la braţul lui Irinel Columbeanu, având o poveste de dragoste şi cu Adrian Cristea, pare să călătorească destul de mult în ultima vreme şi să se bucure de viaţa bună. Cel puţin dacă ar fi să ne ghidăm după fotografiile ei de pe Instagram, Denisa Botcari pare să îşi fi revenit complet după episodul prin care a trecut la începutul acestui an, când a fost bătută de către iubitul său mai tânăr şi risca să rămână paralizată.

Într-o astfel de postare pe Instagram, blonda de 24 de ani pare să se bucure în continuare de un corp de invidiat, aşa că s-a fotografiat într-un sutien transparent, din dantelă neagră, iar imaginea a ajuns rapid pe reţeaua socială, acolo unde a fost extrem de apreciată de către fani.

Denise Botcari a postat această imagine pe Instagram, iar sutienul ei transparent a scos totul în evidenţă

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mara Bănică, transformată total după operațiile estetice. Jurnalista arată complet diferit acum: imaginile care i-au uimit pe fani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Mara Bănică, transformată total după operațiile estetice. Jurnalista arată complet diferit acum: imaginile care i-au uimit pe fani
Gigi Becali, Giovanni Becali și Victor Pițurcă, rămași fără bani la cazino, au intrat peste „donjuanul fotbaliștilor” și l-au „jumulit” de 40.000 de dolari! EXCLUSIV
Prosport.ro

Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro

Reacția părinților Ramonei Păun când au aflat că vor deveni bunici. Cum se pregătește vedeta pentru venirea fetiței sale: „Am făcut astfel încât să am o minte liniștită!”
Click.ro

Cât ar fi costat, de fapt, blana purtată de Sorina Docuz la botezul fiului lui Simonis
Digi 24

Donald Trump, fascinat de aspectul fizic al bărbaților. Pe cine consideră atrăgător și pe cine critică președintele SUA
Digi24

Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
Promotor.ro
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
go4it.ro
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Parchetul instanței supreme intră tare peste evazioniști, contrabandiști, violatori și braconieri. Operațiunea Jupiter 6 a început cu un prim val de percheziții
Gandul.ro

Calendarul vacanțelor 2027. Cum obții zece zile libere?!
Mediafax Italia
Calendarul vacanțelor 2027. Cum obții zece zile libere?!
Cum să cureți perfect cârpele murdare de bucătărie?! De ce nu trebuie să le pui niciodată în mașina de spălat
Mediafax Spania