Văduv de peste 20 de ani, Ion Ghencea, un bărbat din orașul Videle, suporta cu greu singurătatea. Destinul a făcut să o întâlnească, însă, pe Iana, sora unei vecine de bloc. Femeia mai tânără cu 25 de ani decât el i-a căzut cu tronc. S-au mutat împreună, iar după câțiva ani de relație au decis să-și oficializeze relația. Chiar în luna în care a împlinit 94 de ani, Ion Ghencea și-a condus aleasa la Starea Civilă. Cununia civilă a avut loc în mai și a fost oficiată chiar de primarul orașului. CANCAN.RO are detaliile despre această poveste de dragoste de senzație.
În tinerețe, Ion Ghencea a avut parcă lipici la sexul opus. A fost dintotdeauna atent la aspectul lui exterior și curtenitor cu femeile. Anii au trecut, dar și-a păstrat eleganța pentru care era cunoscut în Videle, orașul său natal. La cei 94 de ani, nu iese niciodată din casă fără să fie aranjat la patru ace.
”Domnul Ghencea este un tip foarte carismatic și plin de viață. Este un model pentru oameni. Are așa o energie pozitivă, de parcă este la vârsta la care începe viața, exact așa se comportă. Îi motivează pe alți oameni. Este un om civilizat, cu cei 7 ani de acasă. Tot timpul este elegant, la cămașă și cravată, bărbierit în fiecare dimineață și foarte îngrijit”, a spus, pentru CANCAN.RO, primarul orașului Videle, Cornel Gogan.
Ion Ghencea a lucrat ca maistru la o companie de stat. În urmă cu peste 20 de ani, a rămas văduv. Bătrânul nu are copii, iar singurătatea s-a dovedit o povară chiar mai grea decât bătrânețea. Conjunctura a făcut ca, acum câțiva ani, să-și aline nu doar singurătatea, ci și inima. A cunoscut-o pe sora uneia dintre vecinele sale de bloc. Femeia, pensionară și ea, s-a dovedit a fi exact pansamentul sufletesc de care Ion Ghencea avea nevoie.

Mai tânără cu 25 de ani decât el, cea care avea să-i devină parteneră de viață i-a adus fericirea la care nu mai visa. S-au mutat împreună în apartamentul lui, iar după câțiva ani de relație, s-au căsătorit civil. Astfel, bărbatul a devenit cel mai vârstnic ginerică din România.
”Erau deja împreună de vreo 3-4 ani. Am văzut în ochii dânsului bucuria și admirația față de doamna. Mi-a plăcut că amândoi au simțul umorului. A fost cea mai veselă cununie la care am participat. A fost o veselie permanentă pe toată durata cununiei”, a mai spus primarul orașului Videle.

După cununie, unii s-au grăbit să arate cu degetul spre proaspăta doamnă Ghencea. Au spus că la mijloc nu ar fi vorba despre sentimente sincere și atașament, ci doar interes material. Cu toate acestea, Ion Ghencea nu este nici pe departe un bărbat cu stare.
”Nu este un om bogat, are un apartament în Videle, care nu valorează mult. A fost bugetar, nu a avut afaceri și proprietăți moștenite”, a încheiat primarul Cornel Gogan.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.