Acasă » Știri » Simona de la „Insula Iubirii” a născut o fetiță! Primele imagini cu bebelușul: „Cea mai pură formă de iubire”

Simona de la „Insula Iubirii” a născut o fetiță! Primele imagini cu bebelușul: „Cea mai pură formă de iubire”

De: Simona Vlad 14/08/2026 | 14:31
Simona de la „Insula Iubirii” a născut o fetiță! Primele imagini cu bebelușul: „Cea mai pură formă de iubire”
Sursa: Instagram simona.valentinaa

Simona Butură trăiește una dintre cele mai importante perioade din viața sa. Fosta concurentă de la „Insula Iubirii” a devenit mamă pentru prima dată, iar vestea a fost dată chiar de ea, prin intermediul rețelelor de socializare. Simona a publicat primele imagini cu micuța ei, iar fotografiile au emoționat mii de oameni.

Pe 14 august 2026, viața Simonei Butură s-a schimbat. Fosta concurentă de la „Insula Iubirii” a adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă și a împărtășit cu urmăritorii primele momente petrecute alături de bebeluș. Simona a fost fotografiată pe patul de spital, cu fiica sa în brațe, în timp ce soțul ei, Mădălin, le-a fost alături.

Simona Butură a devenit mamă pentru prima dată

Fosta concurentă de la „Insula Iubirii” a ales un mesaj emoționant pentru a anunța venirea pe lume a fiicei sale. Micuța poartă numele Melissa Sia, iar părinții sunt în culmea fericirii.

„Ziua în care am cunoscut cea mai pură formă de iubire. Bine ai venit în viața noastră, minunea noastră! De astăzi, inimile noastre bat pentru tine.”

Imediat după publicarea fotografiilor, mesajele de felicitare au început să curgă. Fosta concurentă a primit numeroase urări din partea celor care i-au urmărit parcursul, atât în timpul participării sale la „Insula Iubirii”, cât și după încheierea emisiunii.

Nașterea vine la scurt timp după un moment important pentru Simona

Venirea pe lume a micuței Melissa Sia are loc la doar o zi după difuzarea unui episod din „Insula Iubirii: Reuniuni”, în care Claudiu, fostul partener al Simonei, a vorbit despre viața pe care aceasta o trăiește în prezent. Claudiu a mărturisit că se bucură să o vadă fericită și spune că fosta lui iubită a trecut peste perioada dificilă pe care a traversat-o în Thailanda.

„Știu de ce nu a venit. Are viața ei. N-a căutat niciodată celebritate, ea s-a deconectat de tot ce a însemnat televiziune. Mă bucur pentru ea și pentru ce trăiește. Și pentru persoana pe care o are. Sper să aibă grijă de ea cum n-am fost eu în stare să am. Îi spuneam Anei că privind imaginile și durerea ei, faptul că acum o văd bine, mi s-a luat o piatră de pe suflet.”

Simona Butură și Mădălin s-au căsătorit în acest an

Viața personală a Simonei a trecut prin schimbări în ultimele luni. În luna aprilie, fosta concurentă de la „Insula Iubirii” și Mădălin au făcut cununia civilă.

„04.04. O zi despre emoții pe care nu le pot descrie în cuvinte… despre iubire, oameni dragi și un «DA» spus din suflet. Alături de noi au fost cei care ne-au ținut de mână la început de drum… nașii noștri, oameni speciali, care ne-au fost sprijin și lumină în această zi. A fost mai mult decât o ceremonie… a fost începutul unei vieți împreună”, a scris atunci Simona.

CITEȘTE ȘI:

Cerasala Iacob de la Insula iubrii a născut. Primele imagini cu fetița

Relația super secretă de la Insula iubirii! S-a cuplat cu ispita Alin, cât încă era într-o relație

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video