Social-democrații le transmit liberalilor că e nevoie de fapte, nu de vorbe: ”Trebuie să trimitem acasă acest guvern-dezastru”

Lupta politică este din ce în ce mai înverșunată, în această perioadă, atacurile și contraatacurile desfășurându-se cotidian. Social-democrații îi acuză pe liberalii aflați la guvernare că nu oferă niciun sprijin pentru fermierii români, cei care – din cauza secetei – și-au pierdut ”recoltele și banii”.

Reprezentanții Partidului Social Democrat pun accent pe o situație – informează GÂNDUL.RO – care devine din ce în ce mai complicată și îngrijorătoare – nu există un sprijin real din partea guvernului Orban, despăgubirile urgente n-au apărut, dialogul între guvernanți și fermieri este inexistent. Și, ca o consecință a acestor eșecuri, spectrul falimentului capătă contururi clare, pe termen scurt, iar mâncarea mai scumpă va deveni o nedorită certitudine.

”Atât s-a putut…” nu reprezintă un sprijin pentru cei care au pierdut și recoltele și banii din cauza secetei! Fără sprijin, fără despăgubiri urgente, fără dialog, fermierii au în față o singură perspectivă: falimentul! Iar mâncarea pentru români va fi mult, mult mai scumpă!”, scriu social-democrații pe pagina de socializare a partidului.

”PNL n-a fost în stare decât să conteste TOATE legile pe care le-am votat în Parlament pentru despăgubirea rapidă a fermierilor. Iar acum trag de timp și promit tot felul de lucruri în speranța că îi vor mai minți până după alegeri. Nu merge doar cu vorbe! Este nevoie de sprijin concret pentru a avea produse FABRICATE ÎN ROMÂNIA! Așa cum fac toate statele europene!”, mai notează reprezentanții PSD.

”Să instalăm o echipă de specialiști care să-i ajute urgent pe agricultori cu bani, nu cu vorbe!”

În continuarea mesajului postat în mediul online, social-democrații le reamintesc liberalilor că PSD rămâne singurul partid care a prezentat soluții concrete pentru problemele fermierilor.

”PSD este singurul partid care are în programul său de guvernare soluții concrete și aplicabile rapid în sprijinul acestui domeniu care poate asigura țării creștere economică!”, se precizează în postarea PSD.

✅Programul naţional de colectare, distribuție și comercializare a mărfurilor prin intermediul Casei de Comerț Unirea;
✅Continuarea și operaționalizarea Programelor de sprijin și investiții (tomate, usturoi, porc, pasăre, irigații, apă gratuită, antigrindină, zona montană, centre de sacrificare);
✅Programul privind Distribuirea mărfurilor din programele existente (programul pentru şcoli, corn, lapte, fructe, legume) către spitale, unități militare, așezăminte sociale, persoane vulnerabile;
✅Programul de măsuri pentru facilitarea accesului la finanțare acordate sub formă de garanții pentru împrumuturi acordate beneficiarilor din sectorul agricol și alimentar;
✅Programul privind stimularea asocierii producătorilor locali în cooperative agricole.

În ceea ce privește acțiunile întreprinse de guvernul condus de Ludovic Orban, reprezentanții PSD sunt fermi. Totul reprezintă doar o modalitate de a ”da din gură”, iar soluția salvatoare ar fi trimiterea ”acasă” a ”guvernului-dezastru”.

”Diferența dintre noi și liberali este că ei doar dau din gură, pe când în guvernarea noastră agricultura țării a ajuns printre primele trei puteri europene. De aceea trebuie să trimitem acasă acest guvern-dezastru și să instalăm o echipă de specialiști care să-i ajute urgent pe agricultori cu bani, nu cu vorbe!”, încheie reprezentanții Partidului Social Democrat.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ultima fiță, pantofii transparenți din plastic! Verdictul stiliștilor: „Total inestetici și se aburesc!” Cam cât costă?
Click.ro
Ultima fiță, pantofii transparenți din plastic! Verdictul stiliștilor: „Total inestetici și se aburesc!” Cam cât costă?
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!