Soitcan înaintea duelului cu Astra: „Suntem încrezători că putem obține un rezultat pozitiv!”

Soitcan înaintea duelului cu Astra: „Suntem încrezători că putem obține un rezultat pozitiv!”
Politehnica Iași va primi astăzi de la ora 21:00 pe teren propriu vizita formației Astra Giurgiu într-un meci contând pentru etapa a II-a a Ligii I.

După remiza albă din prima etapă a campionatului obținută în Bănie cu CSU Criova, tehnicianul Flavius Stoican abordează cu mult optimist duelul cu Astra. Deși giurgiuvenii au obținut o victorie nesperată contra FCSB-ului în runda inaugurală a acestei ediții a Ligii I, Stoican este convins că elevii săi pot obține cele trei puncte puse în joc în această confruntare.

 „Suntem încrezători că putem obţine un rezultat pozitiv, mai ales că, faţă de prima etapă, putem conta pe trei jucători foarte importanţi, în care eu cred foarte mult, Rus, Moussa şi Flores, care au fost legitimaţi. Şi la absenţe stăm bine, doar Bădic rămânând accidentat. În schimb, Sin, Zaharia şi Mihăescu sunt apţi. Astra este o echipă bine organizată, cu un antrenor nou, care le-a dat jucătorilor responsabilitate şi dorinţă. Au jucători foarte buni, lângă care a revenit Alibec. Este foarte posibil ca Astra să se gândească chiar la titlu. Am văzut-o cu FCSB, a jucat foarte bine. Noi, însă, venim după un rezultat bun la Craiova, rezultat care a dat moral echipei” a declarat Flavius Stoican antrenorul formației Politehnica Iași.

Partida din Copou dintre Poli Iași și Astra Giugiu va începe la ora 21:00, meciul fiind tarnsmis în direct de Digi Sport, Telekom Sport și Look.

Programul etapei a II-a a Ligii I

FC Botoșani – FC Hermannstadt 2-0

Sâmbătă, 28 iulie

Ora 18:00 Dunărea Călărași – CFR 1907 Cluj

Ora 21:00 Politehnica Iași – Astra Giurgiu

Duminică, 29 iulie

Ora 18:00 Sepsi OSK Sf Gheorghe – U Craiova 1948

Ora 21:00 FCSB – FC Dinamo 1948

Luni, 30 iulie

Ora 18:00 FC Voluntari – Gaz Metan Mediaș

Ora 21:00 Concordia Chiajna – FC Viitorul

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ultima imagine cu Mădălina Apostol în viață. A publicat-o cu câteva zile înainte de tragedie! Detaliul care a ieșit la iveală în poză
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ultima imagine cu Mădălina Apostol în viață. A publicat-o cu câteva zile înainte de tragedie! Detaliul care a ieșit la iveală în poză
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Valerie Lungu a izbucnit la Asia Express: „Nu vreau să mă simt ultima săracă”
Click.ro
Valerie Lungu a izbucnit la Asia Express: „Nu vreau să mă simt ultima săracă”
Înălțarea Sfintei Cruci 2026: Cum a fost recunoscută Crucea Mântuitorului și de ce se ține post pe 14 septembrie
Digi 24
Înălțarea Sfintei Cruci 2026: Cum a fost recunoscută Crucea Mântuitorului și de ce se ține post pe 14 septembrie
Cât de mare era Securitatea la finalul regimului Ceaușescu. Cifre exacte, prezentate în premieră de CNSAS
Digi24
Cât de mare era Securitatea la finalul regimului Ceaușescu. Cifre exacte, prezentate în premieră de CNSAS
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
Promotor.ro
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Interviu Werner Vogels, CTO Amazon: De ce AI nu elimină juniorii din IT
go4it.ro
Interviu Werner Vogels, CTO Amazon: De ce AI nu elimină juniorii din IT
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Natalia Bârlădeanu, în vârstă de 10 ani, este campioană mondială în Statele Unite la artele spectacolului. Celebra academie de Teatru și Film din New York i-a oferit o bursă
Gandul.ro
Natalia Bârlădeanu, în vârstă de 10 ani, este campioană mondială în Statele Unite la artele spectacolului. Celebra academie de Teatru și Film din New York i-a oferit o bursă
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!