Ștefan Radu scrie istorie cu Lazio în Serie A!

Ștefan Radu scrie istorie cu Lazio în Serie A!

Lazio Roma este de neoprit în Serie A. La 120 de ani de la înființare, Lazio scrie istorie în acest sezon în Il Calcio. Cu Ștefan Radu în primul 11, fosta adversară a CFR Cluj în Europa League, a învins la limită, scor 1-0, pe cei de la Napoli, ajungând astfel la 10 victorii la rând în Serie A, un record în istoria clubului.


Biletul Zilei » Astăzi mizăm cu încredere pe hochei și fotbal!


Cel care a adus victorie lazialilor a fost golgheterul Immobile care a marcat golul de trei puncte în minutul 82, italianul profitând din plin și de gafa imensă comisă de Ospina. De remarcat ar fi că în Serie A, Lazio este neînvinsă din septembrie, echipa lui Ștefan Radu suferind doar două eșecuri în Serie A, ambele venind în debutul sezonului, 0-1 cu Inter și 1-2 cu SPAL. Grație acestui parcurs incredibil Lazio a acumulat 42 de puncte și se află pe locul 3 la patru puncte de liderul Inter, care ieri a remizat pe teren propriu, 1-1 cu Atalanta și la trei puncte de Juventus, campioana en-titre urmând a juca astăzi pe „Olimpico” cu AS Roma.

Program etapa a XIX-a Serie A
Cagliari – AC Milan 0-2  
Lazio Roma – Napoli 1-0 
Inter – Atalanta 1-1

Duminică, 12 ianuarie
ora 13:30 Udinese –  Sassuolo
ora 16:00 Sampdoria – Brescia  
ora 16:00 Fiorentina – Spal    
ora 16:00 Torino – Bologna     
ora 19:00 Hellas Verona – Genoa        
ora 21:45 AS Roma – Juventus Torino       

Luni, 13 ianuarie
ora 21:45 Parma – US Lecce 

 

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Laurențiu Reghecampf, vizat de o anchetă penală după plângerea Anamariei Prodan
Click.ro
Laurențiu Reghecampf, vizat de o anchetă penală după plângerea Anamariei Prodan
Instalație de telegondolă pentru schi, abandonată într-un țarc pentru animale. Milioane de euro risipite
Digi 24
Instalație de telegondolă pentru schi, abandonată într-un țarc pentru animale. Milioane de euro risipite
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Daniel Zamfir, șocat de ce a găsit la Ministerul Economiei: „O să vă îngroziți, este inadmisibil”. Ce le-a reproșat predecesorilor săi de la USR, Darău și Miruță
Gandul.ro
Daniel Zamfir, șocat de ce a găsit la Ministerul Economiei: „O să vă îngroziți, este inadmisibil”. Ce le-a reproșat predecesorilor săi de la USR, Darău și Miruță
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute