Stelian Ogică s-a căsătorit cu notărița Paula Cojocari. Primele imagini de la eveniment: „O iubire pe care o aleg”

Stelian Ogică s-a căsătorit / sursă foto: Facebook

La nici un an de la divorțul de Alexandra, fosta lui soție, Stelian Ogică (57 de ani) este mai îndrăgostit ca niciodată. „Spaima loteriei”, așa cum a fost supranumit în trecut, și-a oficializat relația cu femeia alături de care are de gând să trăiască până la finalul vieții. 

În urmă cu doar câteva săptămâni, Ogică vorbea deschis despre noua femeie din viața lui. Proaspăt divorțat de Alexandra, o tânără de 33 de ani, „spaima loteriei” și-a găsit rapid fericirea în brațele Paulei.

Stelian Ogică s-a căsătorit a cincea oară

Invitat în emisiunea lui Dan Capatos, el a povestit începutul atipic al relației lor. Povestea de dragoste dintre el și Paula a fost la distanță, prin conversații și apeluri video, fără ca cei doi să se întâlnească vreodată față în față.

„O să fac un anunț foarte tare. Azi am divorțat, mâine mă căsătoresc. Sunt foarte mândru de viitoarea mea iubită și sunt foarte îndrăgostit de femeia cu care sunt, iar lucrurile între noi sunt foarte serioase și asumate. Ea este jurist, este o femeie matură, are tot ce îi trebuie unei femei de 46 de ani.

Când semnăm actele intrăm pe drumul cel drept, ne vedem direct la altar. Eu cred că vine, vorbim de două vârste asemănătoare și vrem o poveste frumoasă de dragoste. Sunt cu un om foarte serios, are toate calitățile și pe mine mă bagă într-o zonă în care mă iau transpirațiile, intru în ceva serios. Și ea are o fată pe care o cunosc și pe care o să o respect”,a  spus Ogică în emisiunea lui Dan Capatos.

Prima lor întâlnire a avut loc chiar în ziua în care au semnat actele de căsătorie. Ogică susține că între ei a fost dragoste la… primul apel video. Sâmbătă, 16 mai, Ogică s-a căsătorit oficial cu Paula Cojocari, o notăriță în vârstă de 46 de ani din Timișoara. Ei bine, la aproape o lună de la declarațiile sale publice, Ogică s-a ținut de cuvânt și a dus-o pe Paula în fața altarului.

Cei doi și-au unit destinele în cadrul unei ceremonii restrânse, departe de ochii curișilor, semn că Ogică a preferat de data aceasta discreția și liniștea. Sâmbătă, 16 mai, cei doi au sărbătorit prima zi în calitate de soț și soție. „Spaima loteriei” a postat pe social media mai multe imagini cu el și proaspăta lui soție, în dreptul cărora a scris: „Prima zi de căsătorie cu Paula Oana, o iubire pe care o aleg pentru totdeauna” – vezi imagini de la nuntă în GALERIA FOTO.

Stelian Ogică a divorțat azi și mâine se căsătorește. Anunțul făcut în direct la Dan Capatos Show i-a lăsat pe toți fără cuvinte

Cum a reacționat Raluca, după ce a aflat că tatăl ei se căsătorește pentru a cincea oară? Stelian Ogică a făcut dezvăluiri

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!