Surpriză totală pentru iubitorii stațiunii Mamaia. Destinația de vacanță își schimbă fața

Surpriză totală pentru iubitorii stațiunii Mamaia. Destinația de vacanță își schimbă fața

Turiștii care decis să aleagă în vara anului viitor la Mamaia vor avea parte de o surpriză majoră. Stațiunea va deveni o oază de verdeaţă, iar la marginea plajei vor fi plantaţi puieţi de sălcioară, cătină, mierea ursului şi alte specii care se pot adapta uşor mediului nisipos.

Potrivit Antena 3, centura formată din arbori va împiedica nisipul să ajungă pe faleză, atunci când vântul va bate cu putere. În plus, în Mamaia continuă procesul de lărgire a plajelor.

Dispariţia zonelor verzi are un efect nefast

Pe vremea comunismului, mai exact în anii `70, Mamaia era plină de umbrele şi baldachine, unde turiştii se ascundeau de arşiţa zilei. Atunci, vegetaţia era bogată, acum a dispărut și în locul ei au apărut multe construcții.

Așa arata în anii 70 stațiunea Mamaia

Înnisiparea va costa statul până la 800 de milioane de euro. Vor fi plantaţi peste 600 de puieţi de sălcioară, cătină, mierea ursului, şi alte specii care se pot adapta uşor mediului nisipos.

Plantarea zonelor verzi va începe în luna martie şi va dura circa două luni. 840 de milioane de euro sunt investiţi în proiect, bani de la Uniunea Europeană, mai scrie sursa citată.

Citește și: Fosta iubită a lui Costi Ioniță divorțează de soțul milionar care a vrut să o înece în jacuzzi la Mamaia

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Prosport.ro
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Click.ro
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Digi24
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
🚨 Atac armat în Polonia: Șase persoane au fost ucise, 15 au fost rănite. Atacatorul, un cetățean polonez, a fost rănit și este în custodia poliției. Ce mesaje au transmis premierul și președintele Poloniei
Gandul.ro

Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!