papa francisc

Se schimbă data când sărbătorim Paștele? Coincidența rară și decizie unică de la Vatican

Papa Francisc și-a reînnoit apelul ca creștinii să poată face “un pas decisiv înainte spre unitate în jurul unei date comune pentru Paște”. În momentul în care toți creștinii se pregătesc să sărbătorească împreună Paștele în 2025, Papa Francisc a reamintit că sărbătoarea îi aparține lui Hristos și nu calendarelor sau planurilor pământești. „În această […]
Se schimbă data când sărbătorim Paștele? Coincidența rară și decizie unică de la Vatican

Un influencer care a murit la doar 15 ani urmează să fie canonizat de Biserica Catolică. El va deveni primul „sfânt milenial”

Un adolescent născut la Londra și poreclit „influencerul lui Dumnezeu”, datorită infleunței sale din mediul online, va fi canonizat de Biserica Catolică în aprilie 2025. Carlo Acutis, care a murit de leucemie în 2006, la vârsta de 15 ani, va fi primul milenial (persoană născută între începutul anilor ’80 și sfârșitul anilor ’90, n. red.), […]
Un influencer care a murit la doar 15 ani urmează să fie canonizat de Biserica Catolică. El va deveni primul „sfânt milenial”

ULTIMA ORĂ! Papa Francisc şi-a anulat audienţele din cauza problemelor de sănătate. Ce diagnostic a primit

Vaticanul a anunțat că Papa Francisc, care suferă de o „gripă ușoară”, își anulează toate audiențele programate pentru ziua de 23 septembrie „ca măsură de precauție”. Suveranul Pontif are pe agendă o călătorie în Luxemburg și Belgia de joi 26 septembrie până duminică 29 septembrie, dar și deschiderea, într-o săptămână, a celei de-a doua sesiuni […]
ULTIMA ORĂ! Papa Francisc şi-a anulat audienţele din cauza problemelor de sănătate. Ce diagnostic a primit

Papa Francisc a dezvăluit cum vrea să fie înmormântat. Suveranul Pontif a pus la punct detaliile: „Totul este pregătit”

Papa Francisc (87 de ani) este al 266-lea episcop al Romei și Papă al Bisericii Catolice. Suveranul Pontif a dezvăluit cum vrea să fie înmormântat. Detaliile se regăsesc într-o carte cu interviuri care au fost acordate corespondentului la Vatican. Iată mai jos câteva detalii care se regăsesc în interviurile respective. Papa Francisc a făcut o […]
Papa Francisc a dezvăluit cum vrea să fie înmormântat. Suveranul Pontif a pus la punct detaliile: „Totul este pregătit”

Un preot a fost arestat, după ce a cerut 100 de euro pentru o înmormântare. Reacția categorică a Papei Francisc: „Biserica nu e supermarket!”

Un preot a ajuns în atenția autorităților, după ce a cerut 100 de euro pentru o înmormântare. Bărbatul, pe numele său Don Vincenzo Cafra, din Italia, este nevoit, acum, să se justifice în fața instanței. Cazul nu a rămas fără ecou, iar printre cei care au ținut să transmită un mesaj clar se numără și […]
Un preot a fost arestat, după ce a cerut 100 de euro pentru o înmormântare. Reacția categorică a Papei Francisc: „Biserica nu e supermarket!”

Imaginea momentului cu Papa Francisc. Gestul emoționant făcut de Suveranul Pontif, imediat după ce a fost externat

Pe data de 16 iunie 2023, în jurul orei 08:45, Papa Francisc a părăsit spitalul Gemelli, din Roma. Cu ajutorul unui scaun cu rotile, Suveranul Pontif a fost externat și s-a oprit în fața intrării centrului medical pentru a-și putea lua rămas bun de la cadrele medicale. La plecare, a fost înconjurat de paznicii care […]
Imaginea momentului cu Papa Francisc. Gestul emoționant făcut de Suveranul Pontif, imediat după ce a fost externat

Anunțul oficial al Vaticanului. Care este starea de sănătate a lui Papa Francisc, după ce a fost operat de urgență

Pe data de 14 iunie, biroul de presă al Vaticanului a transmis care este starea de sănătate a lui Papa Francisc. Anunțul vine la doar câteva zile după ce Suveranul Pontif a fost operat. Potrivit primelor informații, conducătorul bisericii catolice este încă internat în spital.  Prin intermediul unui comunicat de presă, Vaticanul a anunțat faptul […]
Anunțul oficial al Vaticanului. Care este starea de sănătate a lui Papa Francisc, după ce a fost operat de urgență

Papa Francisc, operat de urgență. Anunțul făcut de medicii din Roma

Miercuri, 7 iunie 2023, Papa Francisc va fi operat de urgență la spitalul Gamelii din Roma. Reprezentanții Vaticanului susțin că ar putea rămâne câteva zile internat, pentru a-și reveni după operația de hernie. Starea de sănătate a bărbatului de 86 de ani a îngrijorat enoriași din lumea întreagă.  În ultima vreme, Papa Francisc a trecut […]
Papa Francisc, operat de urgență. Anunțul făcut de medicii din Roma

Papa Francisc, din nou pe mâna medicilor. Ce se întâmplă cu Suveranul Pontif

Marți, 6 iunie 2023, Papa Francisc (86 de ani) a ajuns, din nou, la spitalul Gemelli din Roma, acolo unde a efectuat un set de analize amănunțite. Suveranul Pontif a suferit o infecție respiratorie, în luna martie, motiv pentru care, de acum încolo, va avea nevoie de o atenție specială din punct de vedere medical.  […]
Papa Francisc, din nou pe mâna medicilor. Ce se întâmplă cu Suveranul Pontif

Ce semnificație are, de fapt, fenomenul unic apărut pe cer la vizita Papei Francisc în Ungaria: „Se întâmplă o dată la 10 ani”

Un „semn divin” a apărut pe cer la începutul vizitei Papei Francisc în Ungaria. A generat emoția privitorilor, iar oamenii au rămas uluiți să vadă ce se întâmplă. Directorul Administrației Naționale de Meteorologie a explicat cum a fost posibil fenomenul unic. Un fenomen special a avut loc pe cer, la începutul vizitei Papei Francisc în […]
Ce semnificație are, de fapt, fenomenul unic apărut pe cer la vizita Papei Francisc în Ungaria: „Se întâmplă o dată la 10 ani”

Papa Francisc a luat decizia cu care va intra în cărțile de istorie! Ce vor avea voie femeile să facă, în anul 2024: „Este o schimbare importantă”

Pe data de 26 aprilie 2023, Papa Francisc a decis să le dea femeilor dreptul de a vota la o viitoare întâlnire a episcopilor. Este pentru prima dată, în istoria omenirii, când Vaticanul va permite așa ceva. Liderul Bisericii Catolice dorește să aibă egalitate de gen în anul 2024. În urmă cu un deceniu, când […]
Papa Francisc a luat decizia cu care va intra în cărțile de istorie! Ce vor avea voie femeile să facă, în anul 2024: „Este o schimbare importantă”

Papa Francisc, internat de urgență în spital. Ce anunț a făcut Vaticanul

Pe data de 29 martie, Papa Francisc a fost internat de urgență în spital pentru o infecție respiratorie. Enoriașii din întreaga lume și-au făcut griji pentru starea de sănătate a Pontifului care are 86 de ani. În acest context, surse din Vatican au făcut primele declarații.  Papa Francisc și-a petrecut noaptea de 29 spre 30 […]
Papa Francisc, internat de urgență în spital. Ce anunț a făcut Vaticanul

George Pell, fosta mână dreaptă a Papei Francisc, a murit. Controversatul cardinal fusese găsit vinovat pentru abuz asupra minorilor

Cardinalul australian George Pell a încetat din viață marți, 10 ianuarie, într-un spital din Roma. El a fost unul dintre principalii conservatori din sânul Bisericii Romano-Catolice şi un oficial de rang înalt la Vatican. George Pell a decedat la vârsta de 81 de ani și este considerat una dintre cele mai controversate personalități de la […]
George Pell, fosta mână dreaptă a Papei Francisc, a murit. Controversatul cardinal fusese găsit vinovat pentru abuz asupra minorilor

Dialog spumos între Papa Francisc și un grup de preoți mexicani: ”Știți de ce am nevoie pentru genunchiul meu? De puțină tequila”

Un dialog spumos a avut loc între Papa Francisc și un grup de preoți mexicani. Aceștia l-au întrebat despre durerea cronică de genunchi cu care se confruntă de multă vreme, iar răspunsul lui i-a uimit, stârnind chiar amuzamentul celor din jur. Miercurea trecută, Papa Francisc a luat parte la audiența săptămânală, unde s-a întâlnit cu […]
Dialog spumos între Papa Francisc și un grup de preoți mexicani: ”Știți de ce am nevoie pentru genunchiul meu? De puțină tequila”

Tradiții și obiceiuri de Paștele Catolic. Slujba de Înviere s-a desfășurat fără restricții. Papa a spus în ucraineană „Hristos a înviat!”

Paştele catolic poate cădea în luna martie sau aprilie, dar niciodată în luna mai, în timp ce Paștele Ortodox poate cădea în aprilie sau mai, dar niciodată în martie. O dată la 3-4 ani cele două sărbători sunt în aceeași zi. 1960 a fost ultimul an în care Paștele catolic a fost sărbătorit pe 17 […]
Tradiții și obiceiuri de Paștele Catolic. Slujba de Înviere s-a desfășurat fără restricții. Papa a spus în ucraineană „Hristos a înviat!”

Europa, îngrozită de ultimul atac al lui Vladimir Putin! Se tem de ce este mai rău: „Opriţi masacrul”

Sunt aproape trei săptămâni de când armata rusă a început invazia în Ucraina, orașe întregi fiind bombardate, sute de oameni pierzându-și viața. După ce Rusia a bombardat duminică cu rachete o bază militară ucraineană în regiunea Liov, în vestul Ucrainei, situată la mai puţin de 25 de kilometri de graniţa cu Polonia şi folosită pentru […]
Europa, îngrozită de ultimul atac al lui Vladimir Putin! Se tem de ce este mai rău: "Opriţi masacrul"

Papa Francisc, apel disperat către Putin: ”În numele lui Dumnezeu, opriți acest masacru!”

Papa Francisc a făcut un apel disperat către Vladimir Putin, președintele Rusiei. Ucraina se află într-un plin război de 19 zile. Războiul din Ucraina a izbucnit în urmă cu 19 zile. Papa Francisc a făcut un apel disperat către liderul rus Vladimir Putin. De la Vatican, acesta îi cere să înceteze bombardamentele în Ucraina, pentru […]
Papa Francisc, apel disperat către Putin: ”În numele lui Dumnezeu, opriți acest masacru!”

Papa Francisc, despre conflictul dintre Ucraina și Rusia: ”Urmăresc cu îngrijorare tensiunile”

Papa Francis a declarat că urmăreşte „cu îngrijorare” tensiunile tot mai mari privind Ucraina şi a făcut apel la o zi de rugăciune pentru pace săptămâna viitoare, relatează AFP şi Reuters. „Urmăresc cu îngrijorare tensiunile tot mai mari care riscă să afecteze din nou pacea din Ucraina şi să pună sub semnul întrebării securitatea Europei, […]
Papa Francisc, despre conflictul dintre Ucraina și Rusia: ”Urmăresc cu îngrijorare tensiunile”

Documentele secrete pe care Vaticanul le-a ascuns despre anul 2022. Criză economică prelungită și…

Care ar fi cele mai misterioase lucruri din lume? Pentru cine nu știe, o mare parte din ele se găsesc în arhivele secrete ale Vaticanului! Câteva dintre cele mai importante documente din istoria Europei aflate acolo sunt accesibile numai unui grup select de oameni. Nici chiar Papa nu ar avea acces deplin la întreaga arhivă. […]
Documentele secrete pe care Vaticanul le-a ascuns despre anul 2022. Criză economică prelungită și...

Papa Francisc a fost impresionat profund de o româncă aflată în Italia: ”Durerile mele sunt foarte puternice, dar…”

Papa Francisc a fost impresionat profund de o româncă aflată în Italia. Mariana, femeia în vârstă de 43 de ani, a făcut o serie de mărturisiri în cadrul „Întâlnirii de Mărturie și Rugăciune cu Săracii” de la Assisi, care a avut loc în luna noiembrie a acestui an. În data de 12 noiembrie, anul acesta, […]
Papa Francisc a fost impresionat profund de o româncă aflată în Italia: ”Durerile mele sunt foarte puternice, dar...”

Avertisment dur lansat de papa Francisc: „Este corect să omori o viață pentru a rezolva o problemă?”

Papa Francisc a lansat luni un avertisment dur pentru a-i proteja pe bătrâni, afirmând că aceștia sunt victimele unei eutanasii ascunse, relatează ziarul italian La Stampa. Papa Francisc a relansat apelul pentru „existenţa unui sistem de sănătate gratuit” pe care unele țări îl au deja, „precum Italia și altele, dar pe care nu trebuie să-l piardă, […]
Avertisment dur lansat de papa Francisc: „Este corect să omori o viață pentru a rezolva o problemă?”

Alertă la Vatican. Papa Francisc a primit un plic suspect ce conținea trei gloanțe

Este alertă la Vatican, după ce pe adresa Papei Francisc a venit un plic suspect ce conținea trei gloanțe. Potrivit informațiilor, plicul a fost trimis din Franța și s-au luat măsuri pentru siguranța Suveranului Pontif. Pe adresa Papei Francisc a sosit un plic suspect ce conținea trei gloanțe, iar autoritățile au luat imediat măsuri de […]
Alertă la Vatican. Papa Francisc a primit un plic suspect ce conținea trei gloanțe

Papa Francisc, externat după operaţia suferită la colon. Care este stare de sănătate a Suveranului Pontif

Papa Francisc a fost externat, miercuri, la zece zile de la operația pe care a suferit-o la nivelul colonului, care a fost o reușită. Înainte de întoarcerea la Vatican, suveranul pontif a făcut o vizită la Bazilica Sfânta Maria Mare unde și-a exprimat recunoștința pentru succesul intervenției chirugicale și s-a rugat pentru sănătatea tuturor celor […]
Papa Francisc, externat după operaţia suferită la colon. Care este stare de sănătate a Suveranului Pontif

Papa Francisc a fost internat în spital pentru o intervenție chirurgicală

Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni, a anunțat că Papa Franciscva fi supus uneo operații de colon. El a fost internat în spital duminică după-amiază, la Roma. Suveranul pontif, în vârstă de 84 de ani, suferă de o boală diverticulară a colonului, iar potrivit purtătorului de cuvânt, operația era „programată”. Papa a fost internat […]
Papa Francisc a fost internat în spital pentru o intervenție chirurgicală

Papa Francisc, decizie istorică: episcopii şi cardinalii vor putea fi judecaţi de tribunalul laic al Vaticanului

Decizie istorică luată de Papa Francisc! În urma unor discuții, Suveranul Pontif a hotărât că episcopii şi cardinalii catolici ai Vaticanului pot fi de acum convocaţi şi condamnaţi de către tribunalul penal laic. Papa Francisc, decizie istorică: episcopii şi cardinalii vor putea fi judecaţi de tribunalul laic al Vaticanului Mini-revoluțiadin sistemul de justiţie penală de […]
Papa Francisc, decizie istorică: episcopii şi cardinalii vor putea fi judecaţi de tribunalul laic al Vaticanului

Pandemia a afectat foarte tare și Vaticanul. Papa Francisc taie salariile cardinalilor

Papa Francisc a decis să taie cu 10% salariile cardinalilor, după ce Vaticanul a pierdut în timp pandemiei peste 50 de milioane de euro. Decretul semnat de Suveranul Pontif nu îi va afecta, însă, și pe angajați cu rang inferior, relatează BBC News citat de Mediafax. „Pentru un viitor sustenabil din punct de vedere economic, […]
Pandemia a afectat foarte tare și Vaticanul. Papa Francisc taie salariile cardinalilor

Premieră pentru România! Un preot român va fi unul dintre oamenii de încredere ai Papei

Premieră pentru România, un preot român, din Bacău, o să fie unul dintre oamenii de încredere pe care îi are Papa Francisc la Vatican. Preotul Benoni Ambăruş va fi numit episcop auxiliar la Vatican. Preotul Benoni Ambăruş este din comuna Somușca din Bacău și a absolvit seminarul teologic la Iași. De 24 de ani se […]
Premieră pentru România! Un preot român va fi unul dintre oamenii de încredere ai Papei

Papa Francisc a primit vaccinul anti-Covid! „Din punct de vedere etic toată lumea ar trebui să ia vaccinul”

Campania de vaccinare a început la Vatican, iar potrivit presei internaționale, chiar în prima zi, Papa Francisc a fost vaccinat împotriva Covid-19. Papa Francisc are 84 de ani și a fost imunizat chiar în prima zi a debutului campaniei de vaccinare la Vatican, susțin mai mulți jurnalişti apropiaţi suveranului pontif, relatează AFP, citată de Agerpres. (CITEȘTE […]
Papa Francisc a primit vaccinul anti-Covid! „Din punct de vedere etic toată lumea ar trebui să ia vaccinul”

Papa Francisc, apel către populație să se vaccineze împotriva noului coronavirus

Papa Francisc a făcut apel către populație să se vaccineze împotriva coronavirusului. Suveranul Pontif a transmis că întreaga omenire ar trebui să primească serul. Papa Francisc a confirmat că se va vaccina împotriva noului coronavirus săptămâna aceasta, când Vaticanul va începe programul de imunizare. ”Cred că, din punct de vedere etic, toată lumea trebuie să […]
Papa Francisc, apel către populație să se vaccineze împotriva noului coronavirus

A murit medicul Papei Francisc! A fost internat pentru altă boală dar i s-a descoperit COVID-19

Fabrizio Soccorsi, medicul Papei Francisc, a murit în spital, după ce s-a infectat cu noul coronavirus. El fusese internat însă pentru altă boală, iar COVID-19 i s-a depistat ulterior. Fabrizio Soccorsi, medicul Papei Francisc, avea 78 de ani și a fost internat, în 26 decembrie, într-un spital din Roma pentru o boală oncologică, potrivit Mediafax. […]
A murit medicul Papei Francisc! A fost internat pentru altă boală dar i s-a descoperit COVID-19

Mesajul lui Papa Francisc de Crăciun „Îi rog pe toți responsabilii statelor să caute o soluție pentru toți”

Papa Francisc i-a binecuvântat pe toți oamenii în ziua nașteriii Domnului Iisus Hristos! Suveranul Pontif transmis vineri tradiționalul mesaj de Crăciun „Urbi et Orbi”, însoțit de binecuvântarea apostolică, informează vaticannews.va. Ceremonia nu s-a desfășurat, ca de obicei, la balconul central al Bazilicii San Pietro, ci în interiorul Palatului Apostolic, în Aula Binecuvântărilor. Ceremonia a început […]
Mesajul lui Papa Francisc de Crăciun „Îi rog pe toți responsabilii statelor să caute o soluție pentru toți”

Papa Francisc, mesaj pentru toți credicioșii: 3 metode pentru a depăși pandemia de COVID-19

Papa Francisc le-a vorbit creștinior, duminică, de la Vatican, și i-a îndemnat, în aceste vremuri de pandemie şi înainte de venirea Crăciunului, la atenţie faţă de semenii lor şi la „momente de rugăciune în familie”, relatează EFE. După rugăciunea duminicală Angelus oficiată în Palatul Pontifical, Papa Francisc i-a îndemnat pe credincioşi ca în plină perioadă […]
Papa Francisc, mesaj pentru toți credicioșii: 3 metode pentru a depăși pandemia de COVID-19

Rugăciunea „Tatăl Nostru” a fost modificată! Cum arată noua versiune

Rugăciunea „Tatăl Nostru” a fost modificată, unul dintre verste a fost schimbat cu o traducere actualizată. Rugăciunea a fost rostită în forma veche pentru ultima dată duminică trecută, în data de 22 noiembrie. Din data de 29 noiembrie, prima duminică a noului an liturgic după ritul roman sau latin, rugăciunea o să fie rostită într-o […]
Rugăciunea „Tatăl Nostru” a fost modificată! Cum arată noua versiune

Anchetă la Vatican, după ce contul de Instagram al Papei a dat like unui model brazilian

Anchetă la Vatican, după ce contul de Instagram al Papei a dat like unui model brazilian. Reprezentanții vor să afle cine este făptașul care a recurs la un asemenea gest. Natalia Garibotto a observat că profilul Papei, @franciscus, a dat like unei imagini în care ea apare îmbrăcată într-o costumație de școlăriță. Vestea s-a viralizat […]
Anchetă la Vatican, după ce contul de Instagram al Papei a dat like unui model brazilian

Îmbrăcată provocator, Natalia Garibotto a primit like pe Instagram de la Papa Francisc: “Măcar acum o să merg în Rai” | FOTO

Natalia Garibotto, o vedetă din Brazilia, a primit un like pe Instagram de la Papa Fracisc… spre surprinderea ei și a celor peste două milioane de urmăritori, Suveranul Pontif a reacționat astfel la o postare în care voluptoasa blondă are o ținută ca-ntr-o scenă din filmele pentru adulți. Papa Francisc i-a dat like Nataliei Garibotto […]
Îmbrăcată provocator, Natalia Garibotto a primit like pe Instagram de la Papa Francisc: “Măcar acum o să merg în Rai” | FOTO

Joe Biden, președintele ales al S.U.A, felicitat de Papa Francisc după victoria obținută

Papa Francisc i-a adresat felicitări președintelui ales al Statelor Unite, Joe Biden, într-o convorbire telefonică, după victoria obținută. „Preşedintele ales Joe Biden a vorbit în această dimineaţă cu Sanctitatea sa papa Francisc. Preşedintele ales i-a mulţumit Sanctităţii sale pentru transmiterea binecuvântării şi a felicitărilor sale”, se arată în comunicatul echipei Biden. Democratul va lucra cu […]
Joe Biden, președintele ales al S.U.A, felicitat de Papa Francisc după victoria obținută

Papa Francisc i-a criticat pe cei care ascultă mai mult de companiile farmaceutice decât de medici

Papa Francisc i-a criticat pe cei care ascultă mai mult de companiile farmaceutice decât de medici, în contextul pandemiei. Suveranul Pontif crede că de multe ori societăţile prioritizează interesele economice în faţa celor sociale. „Se ascultă mai mult de marile companii financiare decât de oameni sau de cei care se mişcă în economia reală. Se […]
Papa Francisc i-a criticat pe cei care ascultă mai mult de companiile farmaceutice decât de medici

Ultimul mesaj transmis în online de Papa Francisc, după ce Papa Benedict a ajuns internat în stare gravă la spital

Papa Francisc, succesorul lui Papa Benedict al XVI-lea, a postat un mesaj în online, duminică, după ce starea fostului suveran al bisericii catolice s-a înrăutățit considerabil din cauza unei boli infecțioase. Papa Francisc este bine-cunoscut pentru modul în care se implică în acțiuni umanitare, acțiuni pentru sprijinirea și bunăstarea oamenilor și, de asemenea, este destul […]
Ultimul mesaj transmis în online de Papa Francisc, după ce Papa Benedict a ajuns internat în stare gravă la spital

AMPT despre pubelele amplasate lângă bustul lui Papa Francisc: „A fost o simplă eroare umană”

Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic Bucureşti (AMPT ) a oferit prima reacție după ce în spațiul public au apărut mai multe critici legate de amplasarea unor pubele de gunoi în proximitatea monumentului dedicat Sanctității Sale Papa Francisc, realizat și amplasat prin grija Primăriei Municipiului București. Instituția transmite că este deschisă oricăror critici și sunt gata […]
AMPT despre pubelele amplasate lângă bustul lui Papa Francisc: „A fost o simplă eroare umană”

Papa Francisc a lansat un proiect de susţinere a celor afectaţi de criza economică provocată de pandemie

Epidemia de coronavirus a afectat întreaga lume și a condus la o criză financiară. În această perioadă grea mulți oameni și-au pierdut locul de muncă și le este greu să se întoarcă la viața pe care o aveau înainte. În acest context sumbru, Papa Francis a lansat un proiect de susținere pentru cei afectați de […]
Papa Francisc a lansat un proiect de susţinere a celor afectaţi de criza economică provocată de pandemie

Papa Francisc, rugăciuni pentru George Floyd şi pentru toţi cei care şi-au pierdut viaţa din cauza rasismului! „Să ne rugăm pentru alinarea familiilor şi prietenilor copleşiţi”

Papa Francisc a vorbit despre tragicul caz al morții lui George Floyd și a condamnat cele întâmplate, reliefând faptul că orice formă de rasism este inacceptabilă. Acesta a mai atras atenție că evenimentele ce au urmat decesului acestuia și violența folosită nu sunt bune și nu pot schimba nimic și reprezintă doar o formă de […]
Papa Francisc, rugăciuni pentru George Floyd şi pentru toţi cei care şi-au pierdut viaţa din cauza rasismului! „Să ne rugăm pentru alinarea familiilor şi prietenilor copleşiţi”

Papa Francisc, mesaj important! „Vindecarea oamenilor este mai importantă decât economia”

Papa Francisc a ținut să transmită un mesaj important în contextul pandemiei de coronavirus, care încă amenință lumea. Acesta a subliniat că toate eforturile are trebui concentrate pe populație și pe vindecarea și protejarea acestei, nu pe problemele economice, care ar trebui să ocupe un loc secund. Papa Francisc a declarat, în cadrul tradiţionalei alocuţiuni […]
Papa Francisc, mesaj important! „Vindecarea oamenilor este mai importantă decât economia”

Papa Francisc, în pericol? Un alt angajat din apropierea Suveranului Pontif a fost confirmat cu noul coronavirus la Vatican

A fost raportat al 12-lea caz de infectare cu noul coronavirus în Statul Papal, Vatican. Persoana despre care este vorba ar fi lucrat în contact direct cu însuși Papa Francisc. Știrea a fost confirmată de Matteo Bruni, șeful biroului de presă al Sfântului Scaun, a notat CNN. Deși omul lucrează pentru Papa Francisc, datorită măsurilor […]
Papa Francisc, în pericol? Un alt angajat din apropierea Suveranului Pontif a fost confirmat cu noul coronavirus la Vatican

Papa Francisc vine în sprijinul bolnavilor de Covid-19 de la Spitalul Județean Suceava. Ce donații a făcut Suveranul Pontif

Papa Francisc vine în sprijinul bolnavilor de Covid-19 din Suceava. Joi, 23 aprilie, din Cetatea Vaticanului au plecat spre Spitalul Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava diverse materiale medicale, printre care cinci ventilatoare pulmonare, două fiind de ultimă generație, 200 de combinezoane, 900 de măști FFP2 și 5000 de măști sanitare. Materialele sanitare au fost […]
Papa Francisc vine în sprijinul bolnavilor de Covid-19 de la Spitalul Județean Suceava. Ce donații a făcut Suveranul Pontif

Mesajul Papei Francisc pentru România chiar de ziua lui: ”Ca o îmbrățișare!” A donat 5 ventilatoare VIDEO

Papa Francisc a donat cinci ventilatoare pentru spitalele din România și a transmis și un mesaj emoționant românilor. (CITEȘTE ȘI: MOMENT UNIC LA VATICAN. PAPA FRANCISC SE ROAGĂ ÎN PLOAIE PENTRU OAMENII AFECTAȚI DE CORONAVIRUS. VIDEO) Papa Francisc însoțește cu rugăciunea, dar și caritabil, bolnavii de Covid-19 din România, îmbrățișând în mod ideal, totodată, familiile lor […]
Mesajul Papei Francisc pentru România chiar de ziua lui: ”Ca o îmbrățișare!” A donat 5 ventilatoare VIDEO

Mesajul Papei Francisc adresat credincioșilor de Paște: Anul acesta, însă, percepem mai mult ca niciodată sâmbăta sfântă, ziua marii tăceri

Creștinii catolici sărbătoresc în acestă duminică Sărbătoarea Paștelui. Papa Francisc a oficiat în noaptea trecută Vigilia Pascală în Basilica San Pietro, în care s-au aflat doar câțiva credincioși din cauza COVID-19. „După ce a trecut sâmbăta” (Matei 28,1) femeile au mers la mormânt. Așa a început Evanghelia acestei Vigilii sfinte, cu sâmbăta. Este ziua din […]
Mesajul Papei Francisc adresat credincioșilor de Paște: Anul acesta, însă, percepem mai mult ca niciodată sâmbăta sfântă, ziua marii tăceri

Anunțul făcut de Papa Francisc. Ce este și cum a apărut coronavirusul, de fapt

Suveranul Pontif a acordat un interviu publicației The Tablet – prin e-mail, având în vedere restricțiile impuse de criza medicală și, mai ales, distanțarea socială necesară pentru a încerca răspîndirea infecției cu COVID-19 -, iar subiectul a fost, bineînțeles, noul coronavirus care a pus întreaga lume în alertă. Papa Francisc consideră că oamenii nu au […]
Anunțul făcut de Papa Francisc. Ce este și cum a apărut coronavirusul, de fapt

Papa Francisc, despre epidemia de coronavirus! „Nu știu dacă este o răzbunare a naturii, dar în mod sigur este un răspuns”

Epidemia de coronavirus care a cuprins aproape întreaga lume continuă să facă victime zilnic. Virusul care a apărut brusc s-a extins cu o rapiditate accelerată și a făcut ravagii în mai multe țări. Papa Francis este îngrijorat de situația în care se află planeta și a declarat că epidemia ar putea fi răspunsul naturii la […]
Papa Francisc, despre epidemia de coronavirus! „Nu știu dacă este o răzbunare a naturii, dar în mod sigur este un răspuns”

Un celebru artist italian îl atacă dur pe Papa Francisc: ”Ai 350.000 de tone de aur! Cumpără măști și aparate respiratorii!”

Tonino Alfonso, un cunoscut artist italian, este unul dintre oamenii care a susţinut până acum acţiunile Suveranului Pontif şi chiar a realizat o sculptură cu chipul acestuia. Scultorul care îl cunoaște îndeaproape pe Papă aduce acuzații dure la adresa acestuia. Tonino Alfonso susține că Suveranul Pontif are toate resursele necesare să facă un bine în […]
Un celebru artist italian îl atacă dur pe Papa Francisc: ”Ai 350.000 de tone de aur! Cumpără măști și aparate respiratorii!”

Moment unic la Vatican. Papa Francisc se roagă în ploaie pentru oamenii afectați de coronavirus. VIDEO

Papa Francisc conduce, în aceste momente, la Vatican, un moment special de rugăciune, în acest timp de suferință cauzat de pandemia cu Coronavirus. Suveranul Pontif ne invită pe toți la rugăciune în aceste clipe de cumpănă pentru umanitate. Sfântul Părinte s-a rugat pe esplanada Bazilicii Sf. Petru, cu Piața goală. După proclamarea Cuvântului Domnului, a […]
Moment unic la Vatican. Papa Francisc se roagă în ploaie pentru oamenii afectați de coronavirus. VIDEO

Papa Francisc: ”I-am cerut lui Dumnezeu să oprească epidemia de coronavirus cu mâna Sa. M-am rugat pentru asta”

Suveranul Pontif a acordat un interviu cotidianului italian La Repubblica, iar subiectul a fost – nici nu se putea altfel, în contextul medical mondial – pandemia de coronavirus care a făcut deja atâtea victime în foarte multe țări ale lumii. Papa Francisc a mărturisit că se roagă, permanent, pentru sănătatea tuturor oamenilor și că a […]
Papa Francisc: ”I-am cerut lui Dumnezeu să oprească epidemia de coronavirus cu mâna Sa. M-am rugat pentru asta”

Lovitură pentru Donald Trump: Papa Francisc acuză SUA în criza israeliano-palestiniană

Papa Francisc a reacționat, duminică, cu privire la soluțiile găsit de către SUA în cazul conflictului israeliano-palestinian. Acesta consideră că planul american de soluţionare a problemei pot fi doar un punct de pornire pentru o nouă criză. În timpul unui întâlniri cu episcopii din țările Bazinului Mediteranean, Papa Francisc a deschis acest subiect și a […]
Lovitură pentru Donald Trump: Papa Francisc acuză SUA în criza israeliano-palestiniană

Papa Francis, după ce a lovit cu palma… ”Îmi pare rău! Și mie mi se întâmplă”

Papa Francis a lovit cu palma de două ori mâna unei femei care îi prinsese un braț și nu îi mai dădea drumul. Ulterior, şi-a cerut scuze pentru gestul său, spunând că „şi-a pierdut cumpătul”, potrivit Le Figaro. „De atâtea ori ne pierdem cumpătul. Şi mie mi se întâmplă. Îmi pare rău pentru exemplul greşit […]
Papa Francis, după ce a lovit cu palma… ”Îmi pare rău! Și mie mi se întâmplă”

Papa Francisc, operat în secret! Cum se simte Suveranul Pontif după intervenția chirurgicală delicată

Având onorabila vârstă de 82 de ani, Papa Francisc a fost operat în mare secret. Presa din Italia a relatat astăzi despre intervenția chirurgicală delicată la care a fost Suveranul Pontif și a dezvăluit și cum se simte în prezent. Citește și: Papa Francisc a primit cadou o mașină Dacia Papa Francisc, operat în secret de […]
Papa Francisc, operat în secret! Cum se simte Suveranul Pontif după intervenția chirurgicală delicată

Un preot a găsit un plic cu 5.000 de euro într-o toaletă, în timpul vizitei Papei Francisc la Blaj

Un plic în care erau 5.000 de euro a fost găsit de un preot pe Câmpia Libertății din Blaj, în timpul ceremoniei care a avut loc cu ocazia vizitei Sanctității Sale Papa Francisc. Banii au fost predați polițiștilor, iar până joi nu au fost revendicați. Un preot prezent, între invitații speciali, la ceremonia susținută de […]
Un preot a găsit un plic cu 5.000 de euro într-o toaletă, în timpul vizitei Papei Francisc la Blaj

Papa Francis, impresionat de vizita în România: ”A fost o bucurie să pășească precum un pelerin alături de români”

Românii au trăit un sentiment minunat, odată cu vizita Papei Francisc, și au participat în număr extrem de mare la slujbele ținute de Suveranul Pontif. Ajuns acum în Italia, el a transmis un nou mesaj românilor.  Papa Francisc a vorbit despre vizita sa apostolică în România, din perioada 31 mai – 2 iunie, în timpul […]
Papa Francis, impresionat de vizita în România: ”A fost o bucurie să pășească precum un pelerin alături de români”

Papa Francisc, mesaj în limba română pe Twitter: ”Fecioarei Maria vă încredințez pe voi toți”

Papa Francisc a postat, duminică, după încheierea călătoriei apostolice de trei zile în țara noastră, un mesaj în limba română pe Twitter, rugându-se Fecioarei Maria să-și întindă ocrotirea peste toți cetățenii României. „Fecioara Maria să-și întindă ocrotirea ei de mamă peste toți cetățenii României care, în decursul istoriei, și-au pus întotdeauna încrederea în mijlocirea ei. […]
Papa Francisc, mesaj în limba română pe Twitter: ”Fecioarei Maria vă încredințez pe voi toți”

Papa Francisc și-a încheiat vizita în România!

Papa Francisc și-a încheiat vizita în România, după ce a oficiat o slujbă la Blaj, în care a beatificat șapte episcopi greco-catolici români. Peste 100 de mii de oameni au participat la ceremonie, care a avut loc în ultima zi a vizitei Suveranului Pontif în România.  Papa Francisc a ales orașul Blaj pentru cea de-a […]
Papa Francisc și-a încheiat vizita în România!

Un poliţist din Olt îi cere Prefericitului Daniel să-şi doneze salariul. Motivul său e impresionant

Un polițist din județul Olt a făcut un apel public către Prefericitului Daniel, căruia îi cere să-şi doneze salariul pe o lună. Omul legii a mărturisit motivul pentru care a recurs la acest gest și a explicat că îndemnurile Suveranului Pontif din timpul vizitei în România l-au făcut să își pună în aplicare planul. Citește […]
Un poliţist din Olt îi cere Prefericitului Daniel să-şi doneze salariul. Motivul său e impresionant

Ei sunt cei șapte episcopi martiri beautificați de Papa Francisc la Blaj! Au murit de mâna Securității

Șapte episcopi greco-catolici martiri pe Câmpia Libertății vor fi beatificați la ceremoniile oficiate de Papa Francisc la Blaj. Cristian Barta, reprezentantul Mitropoliei Greco-Catolice Blaj, a explicat în ce constă procesul. Părintele vicar general Cristian Barta, reprezentantul Mitropoliei Greco-Catolice Blaj, a explicat în ce constă procesul de beatificare, cu reguli foarte riguroase care, în acest caz […]
Ei sunt cei șapte episcopi martiri beautificați de Papa Francisc la Blaj! Au murit de mâna Securității