Moment unic la Vatican. Papa Francisc se roagă în ploaie pentru oamenii afectați de coronavirus. VIDEO

Moment unic la Vatican. Papa Francisc se roagă în ploaie pentru oamenii afectați de coronavirus. VIDEO

Papa Francisc conduce, în aceste momente, la Vatican, un moment special de rugăciune, în acest timp de suferință cauzat de pandemia cu Coronavirus. Suveranul Pontif ne invită pe toți la rugăciune în aceste clipe de cumpănă pentru umanitate.

Sfântul Părinte s-a rugat pe esplanada Bazilicii Sf. Petru, cu Piața goală. După proclamarea Cuvântului Domnului, a urmat un moment de Adorație Euharistică, iar la final Papa Francisc va împărți binecuvântarea Urbi et Orbi – Cetății Romei și lumii întregi, cu indulgență plenară.

Binecuvântarea Urbi et Orbi

Papa Francisc a ales în această seară care aduce ocazia unică de a dobândi, în situația actuală creată de pandemie, indulgența plenară, într-o formă extraordinară, atât pentru sine, cât și pentru răposați.

De obicei, binecuvântarea Urbi et Orbi dată doar de papă, se dă numai în ziua alegerii sale ca urmaș al Sfântului Apostol Petru, în ziua de Paști și în ziua de Crăciun. Astfel, momentul din această seară a fost unul unic.

Cui i se acordă indulgența specială

Decretul Penitenţiariei Apostolice cu privire la acordarea de indulgenţe speciale credincioşilor în situaţia actuală de pandemie (din 20 martie 2020), specifică următoarele:

Se acordă indulgenţa plenară credincioşilor infectaţi de Coronavirus, supuşi regimului de carantină prin dispoziţia autorităţii sanitare în spitale sau în locuinţele proprii dacă ei, cu suflet dezlipit de orice păcat, se vor uni spiritual prin mijloacele de comunicare cu celebrarea Sfintei Liturghii, cu recitarea Sfântului Rozariu, cu practica pioasă a Via Crucis sau cu alte forme de devoţiune, sau dacă măcar vor recita Crezul, Tatăl Nostru şi o invocaţie pioasă către Sfânta Fecioară Maria, oferind această încercare în spirit de credinţă în Dumnezeu şi de caritate faţă de fraţi, cu voinţa de a îndeplini condiţiile obişnuite (spovadă sacramentală, împărtăşanie euharistică şi rugăciune după intenţiile Sfântului Părinte), imediat ce le va fi posibil.

https://www.facebook.com/yahoofinance/videos/917264092064418/

Lucrătorii sanitari, rudele şi cei care, după exemplul Bunului Samaritean, expunându-se riscului de infectare, îi asistă pe bolnavii de Coronavirus după cuvintele Răscumpărătorului divin:

„Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi” (In15,13), vor obţine acelaşi dar al indulgenţei plenare respectând aceleaşi condiţii.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Click.ro
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Gandul.ro
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!