Șapte episcopi greco-catolici martiri pe Câmpia Libertății vor fi beatificați la ceremoniile oficiate de Papa Francisc la Blaj. Cristian Barta, reprezentantul Mitropoliei Greco-Catolice Blaj, a explicat în ce constă procesul.
Părintele vicar general Cristian Barta, reprezentantul Mitropoliei Greco-Catolice Blaj, a explicat în ce constă procesul de beatificare, cu reguli foarte riguroase care, în acest caz a durat aproape 25 de ani, începând de la documentare și până la analiza care stabilește cu certitudine martiriul celor șapte episcopi, scrie mediafax.ro.
„Vorbim despre încununarea unui proces care a durat aproape 25 de ani. Pregătirile beatificării au început în anul 1994”, a spus părintele vicar general Cristian Barta.
Vor fi beatificați episcopii Vasile Aftenie, Valeriu Traian Frențiu, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu și primul cardinal al Bisericii greco-catolice din România, episcopul Iuliu Hossu. (CITEȘTE ȘI: UNDE A ÎNNOPTAT PAPA FRANCISC + CE A FĂCUT ÎNAINTE DE A PĂRĂSI ROMÂNIA)
Vasile Aftenie (1899-1950), episcop vicar general pentru Bucureşti şi Vechiul Regat, a murit la 10 mai 1950, în spitalul închisorii Văcăreşti, la vârsta de 51 de ani. Fusese separat de ceilalţi episcopi arestaţi şi era anchetat de aproape un an de Securitate în beciurile Ministerului de Interne. Vasile Aftenie a fost înmormântat în ascuns de Securitate în cimitirul Bellu catolic, având inscripţionate pe cruce doariniţialele ”A.V.” Între cei şapte episcopi greco-catolici martiri, a fost primul care şi-a pierdut viaţa în timpul persecuţiei, la 10 mai 1950.
Valeriu Traian Frenţiu (1875-1952), episcop de Oradea şi decan de vârstă al episcopilor greco-catolici, a murit la 11 iulie 1952, la închisoarea din Sighet, la vârsta de 77 de ani. Nu i se cunoaşte mormântul. În 29 o ctombrie 1948, a fost ridicat de la Oradea după miezul nopţii, dus la Bucureşti sub pretextul că va fi primit în audienţă de un ministru, internat pentru două nopţi în celulele arestului Ministerului de Interne şi apoi înfăţişat ministrului Cultelor, care i -a propus să treacă la ortodoxie.
Ioan Suciu (1907-1953), Administrator Apostolic al Mitropoliei Blajului, a murit de foame, în lipsa tratamentelor medicale, la 27 iunie 1953, la închisoarea din Sighet, la vârsta de 46 de ani. Mormântul său din Cimitirul Săracilor a fost nivelat de oamenii Securităţii, pentru a nu i se mai găsi vreodată rămăşiţele.
Tit Liviu Chinezu (1904-1955), consacrat episcop în clandestinitate, în 1949, a murit la 15 ianuarie 1955 în închisoarea din Sighet, fiind bolnav şi lipsit de orice tratament medical, la vârsta de 51 de ani. Locul unde se odihneşte trupul său arămas necunoscut posterităţii. (CITEȘTE ȘI: CINE ESTE FEMEIA DIN IAȘI CARE L-A IMPRESIONAT PE PAPA FRANCISC! ”ZÂMBEA ȘI ZÂMBEA CU COMPLICITATE!”)
Ioan Bălan (1880-1959), episcop de Lugoj, a murit la 4 august 1959, l a 79 de ani, la Mănăstirea ortodoxă Ciorogârla, unde fusese închis cu domiciliu obligatoriu după separarea celor trei episcopi ce supravieţuiseră Sighetului. În ultimii trei ani de viaţă i s-au făcut de mai multe ori propuneri de a se dezice de unirea cu Biserica Romei, condiţionate şi de oferirea de tratament medical, toate propunerile fiind refuzate. A fost înmormântat în cimitirul Bellu catolic din Bucureşti.
Alexandru Rusu (1884-1963), episcop de Maramureş, a murit la vârsta de 79 de ani, la 9 mai 1963, în închisoarea din Gherla. Ispăşea o condamnare pe viaţă primită în 1957 pentru ”instigare şi înaltă trădare” după ce fusese eliberat de la Sighet în 1955 şi închis în Mănăstirile ortodoxe Curtea de Argeş, Ciorogârla şi Cocoş. Locul exact al înhumării nu a mai putut fi identificat. (CITEȘTE ȘI: CUM A FOST FOTOGRAFIAT UN LUNETIST PE O CLĂDIRE DIN IAȘI, CHIAR ÎN TIMP CE PAPA FRANCISC VIZITA ORAȘUL)
Iuliu Hossu (1885-1970), episcopul de Cluj – Gherla, care a citit Rezoluţia de la Alba Iulia din 1918, a supravieţuit închisorii din Sighet. A fost, până la sfârşitul vieţii, închis cu domiciliu obligatoriu la Mănăstirea ortodoxă Căldăruşani. A fost creat Cardinal în 1969, în secret – in pectore – şi a murit la 28 mai 1970. La ordinul Securităţii, în mare grabă, chiar a doua zi, a fost înmormântat în cimitirul Bellu catolic din Bucureşti.