Tatăl lui Radu Banciu a condamnat oameni la moarte! Trecutul neștiut al familiei prezentatorului de la Prima Sport

Tatăl lui Radu Banciu a condamnat oameni la moarte! Trecutul neștiut al familiei prezentatorului de la Prima Sport
Detalii neștiute despre familia lui Radu Banciu

Radu Banciu, în vârstă de 53 de ani, este unul dintre cei mai urmăriți și îndrăgiți jurnaliști din zona sportivă, prezenți pe micile ecrane. De-a lungul anilor, însă, a fost discret, atunci când a venit vorba despre propria familie. Sunt puține aspecte pe care urmăritorii le cunosc despre viața privată a jurnalistului român. Totuși, în cadrul unui podcast, și-a deschis sufletul și a vorbit despre părinți. În speță, despre tatăl său. Zeci de ani la rând, părintele prezentatorului de la Prima Sport a activat în domeniul justiției, nefăcând vreodată un compromis profesional. De altfel, în anii în care a activat, a și condamnat oameni la moarte. Detaliile se află mai jos, în articol.

Radu Banciu și-a deschis sufletul în cadrul podcastului moderat de Mihai Crăciun. Jurnalistul român în vârstă de 53 de ani a vorbit, de puține ori, despre viața de familie. Însă, de data aceasta, prezentatorul de la Prima Sport a oferit detalii despre părinții săi. În speță, despre tatăl lui, care a activat în domeniul justiției.

În podcastul „Crăciun tot anul”, unde a fost invitat de realizatorul Mihai Crăciun, Radu Banciu a dezvăluit detalii neștiute despre familia sa. Carismaticul prezentator de la Prima Sport a povestit despre tatăl său, care vreme de 43 de ani a fost judecător în Târgu Mureș.

Vezi și CTP, DESFIINȚAT ÎN DIRECT DE CONTROVERSATUL RADU BANCIU. CUVINTE GRELE DIN PARTEA PREZENTATORULUI TV PENTRU CELEBRU GAZETAR: „O SECĂTURĂ”

Radu Banciu: „El judeca în litera legii”

Jurnalistul român nu s-a ferit să vorbească despre profesia pe care a avut-o tatăl său. Mai bine de patru decenii, părintele lui Radu Banciu a activat ca judecător. Prezentatorul de la Prima Sport a precizat că tatăl său a judecat în litera legii, fiind nevoit să condamne oameni la moarte, în perioada comunismului. De altfel, a mărturisit că nu a existat loc pentru a face vreun compromis.

„Tata a fost judecător 43 de ani. Știți ce-mi spunea de fiecare dată? Că nu a luat în viața lui un fir de ață. Niciodată nu a putut fi acuzat de nimic. El judeca în litera legii. Nu exista cale de mijloc. A condamnat oameni la moarte, pe vremea comunismului, sau la ani grei de pușcărie, dar nu a făcut niciodată un compromis profesional”, a spus Radu Banciu.

Citește și BLONDA PENTRU CARE RADU BANCIU A FĂCUT O PASIUNE! CINE ESTE ASISTENTA DE LA PRIMA SPORT CARE I-A CĂZUT CU TRONC PREZENTATORULUI TV

De altfel, nu este singura dezvăluire pe care cunoscutul jurnalist a făcut-o legat de familie. De exemplu, a vorbit și despre fratele lui și activitățile pe care le făceau în perioada copilăriei. Când erau mici, jurnalistul, fratele său, dar și alți prieteni de-ai lor au inventat un joc similar cu fotbalul de masă.

„Jucam cu piese de rummy. Era atât de popular jocul ăsta printre copii încât organizam competiții precum cele oficiale, din fotbalul real. Spre exemplu, eu cu frate-miu făceam campionatele Angliei și ale Franței. Altul se ocupa de Campionate Europene și Mondiale. Erau competiții în toată regula, cu trageri la sorți, cu tot”, a dezvăluit Radu Banciu la podcastul lui Mihai Crăciun.

Citește și SIMPATICUL CĂTĂLIN OPRIȘAN A SĂRIT SĂ-L BATĂ PE RADU BANCIU. CONFLICTUL ASCUNS DINTRE CEI DOI A FOST RECUNOSCUT DE „MATINALUL” DE LA KISS FM

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Averea lui Gigi Becali, din nou peste un miliard de euro: „Doar terenul de acolo face 400.000.000 de euro”
Prosport.ro
Averea lui Gigi Becali, din nou peste un miliard de euro: „Doar terenul de acolo face 400.000.000 de euro”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mădălina Apostol a plănuit totul. Ultimele gesturi înainte de a-și lua viața. Ce a făcut cu fetița sa și care ar fi fost ultimele sale cuvinte
Click.ro
Mădălina Apostol a plănuit totul. Ultimele gesturi înainte de a-și lua viața. Ce a făcut cu fetița sa și care ar fi fost ultimele sale cuvinte
Șeful diplomației poloneze: NATO ar învinge rapid Rusia „dacă ne-ar ataca și ne-am da jos mănușile”. Reacția Moscovei
Digi 24
Șeful diplomației poloneze: NATO ar învinge rapid Rusia „dacă ne-ar ataca și ne-am da jos mănușile”. Reacția Moscovei
Care este a zecea țară europeană care intră sub umbrela nucleară a Franţei
Digi24
Care este a zecea țară europeană care intră sub umbrela nucleară a Franţei
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Singurul actor cu care Morgan Freeman a refuzat să lucreze
go4it.ro
Singurul actor cu care Morgan Freeman a refuzat să lucreze
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Nicușor Dan îl laudă pe Alexandru Nazare, la nunta căruia a participat. „A fost un ministru bun, este profesionist”. Ministrul Finanțelor, în cărți pentru a fi desemnat premier
Gandul.ro
Nicușor Dan îl laudă pe Alexandru Nazare, la nunta căruia a participat. „A fost un ministru bun, este profesionist”. Ministrul Finanțelor, în cărți pentru a fi desemnat premier
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!