Acasă » Știri » Tinerii români pleacă de la orașe. Care este comuna pe care o aleg din ce în ce mai mulți

Tinerii români pleacă de la orașe. Care este comuna pe care o aleg din ce în ce mai mulți

De: Denisa Crăciun 31/03/2026 | 16:39
Tinerii români pleacă de la orașe. Care este comuna pe care o aleg din ce în ce mai mulți
Comuna în care foarte mulți tineri se stabilesc /foto: Facebook

Prețul la apartamente în marile orașe din România a explodat. Din acest motiv, mulți tineri aleg să se mute de la oraș în zona rurală. O comună din județul Alba a fost luată de asalt în ultima vreme.

Tot mai multe familii și cupluri tinere din diferite zone ale țării, în special din Moldova, Constanța și București preferă să lase viața la oraș pentru liniștea de la sate. În ultimul timp, o mulțime de oameni s-au stabilit într-o comună din județul Alba. Administrația locală s-a ocupat de îmbunătățirea accesului rutier, iar datorită acestora, cei mai mulți nu își cumpără doar case de vacanțe, ci aleg să se mute definitiv.

Comuna în care se mută mulți români

Încă din 2025, tot mai puțini tineri își pot permite să își cumpere o locuință la oraș. Din acest motiv, mulți aleg să se stabilească în zona rurală. Comuna Ponor din județul Alba este una dintre cele mai căutate din ultimul timp. Administrația locală a făcut mai multe legături rutiere, astfel că se poate ajunge mult mai ușor aici din mai multe orașe.

Datorită facilităților puse la dispoziție, tot mai multe familii se stabilesc aici. Piața imobiliară a resimțit puternic această schimbare. Primarul comunei, Petruț Bujor, a explicat că prețul terenurilor a crescut semnificativ în ultimii ani.

Prețul terenurilor a crescut mult. A ajuns la 10 euro pe metru pătrat sau chiar mai mult. Înainte, nu era nici măcar 1 euro. Practic, prețul terenului a crescut de zece ori, chiar și de 20 de ori în unele cazuri, a transmis el.

O altă comună preferată de oameni

Turismul în zona rurală este din ce în ce mai mare. Mulți oameni preferă să aibă momente de liniște și să uite de agitația de la oraș. Primarul comunei Râmeț, Raica Vasile, a precizat că și aici vin în general familii cu copii.

Aduc oameni în zonă, fie pentru căsuțe de vacanță, fie pentru a se muta aici definitiv. Așa cum spunea și colegul de la Ponor, vin și familii cu copii, a spus Raica Vasile.

Prețul în această zonă a crescut destul de mult. În acest moment, costul unui teren este între 5 și 20 de euro pe metru pătrat.

Dacă în urmă cu câțiva ani aveam doar câteva cereri pentru vânzarea de terenuri, acum avem bibliorafturi întregi. În prezent, depinde de zonă: variază între 5 și 20 de euro pe metru pătrat, în funcție de amplasare și de utilitățile din apropiere, a adăugat primarul.

VEZI ȘI: Localitatea din România în care poți cumpăra o casă tradițională cu doar 9000 de euro. Terenul are peste 1500 de metri pătrați

Ținutul traversat de Transapuseana cu locuri uitate de lume. Care sunt cele mai frumoase sate din Munții Apuseni

Recomandarea video

Urmărește Cancan.ro pe Google News