TJ Miles, Francisca și micuța Clara Lia au bifat prima vacanță în trei. Proaspătul tătic nu renunță la vechile obiceiuri nici în ruptul capului

Francisca și Tj Miles au devenit părinții unei fetițe, Clara Lia, în urmă cu jumătate de an, iar de atunci toată lumea lor se învârte în jurul fiicei lor. Este normal, atunci când un nou membru apare în familie, prioritățile să se schimbe. Totuși, e ceva la care nu renunță deloc ( și bine fac): vacanțele. Nu în doi, ci în trei, alături de micuța lor. CANCAN.RO i-a surprins pe litoralul românesc pe cei doi. Cum se descurcă în rolul de părinți, dar și la ce nu renunță Tj nici în ruptul capului, aflați din rândurile următoare. 

Francisca și Tj Miles sunt unul dintre cuplurile care mereu s-au înțeles de minune și care fac echipă pe orice front. Iar de când au devenit părinți, în februarie anul acesta, provocările din viețile lor nu au lipsit, însă cei doi au știu să le facă față cu brio. Și, după numeroase nopți nedormite, sute de scutece schimbate și multă alergătură, a venit momentul și pentru o vacanță. Așadar, cei doi și-au făcut bagajele și au plecat pe litoralul românesc, acolo unde i-am surprins și noi.

Francisca și Tj Miles au bifat prima vacanță în trei

Cei doi proaspeți părinți au ales ca destinație un resort din Olimp, acolo unde s-au relaxat nu în doi, ci în trei. Bine, atât cât poți să te relaxezi cu un bebeluș mic după tine ( deși, dacă ar fi să ne uităm la interviurile recente pe care Tj Miles și Francisca ni le-au oferit, cei doi au noroc cu un copil cuminte- vezi aici). Dar iată cât de atenți sunt cu micuța lor.

Francisca și Tj Miles, topiți după fiica lor, Clara Lia

Francisca și Tj Miles, topiți după fiica lor, Clara Lia

Francisca, îmbrăcată într-un costum de baie de două piese, care arată că bruneta și-a revenit rapid după sarcină, se afla pe șezlong alături de soț și de fiica lor. Remarcăm că micuța Clara Lia e foarte cuminte și nu plânge absolut deloc. Nici măcar atunci când mami este nevoită să o schimbe. Bruneta trece imediat la treabă, iar Tj Miles demonstrează că este un bărbat adevărat și o ajută. În familie, treburile se fac împreună, iar această regulă pare să le mențină armonia în cuplu celor doi. Remarcăm că Francisca este topită după fetița ei, căci o leagănă, o alintă și îi e mai mare dragul să fie în preajma ei, totul sub privirile grijulii ale lui Tj.

Tj e un tată grijuliu, dar nu se dezice de la ceea ce l-a consacrat

După ce s-au asigurat că micuța e schimbată în haine corespunzătoare, a venit rândul lui tati să se ocupe de ea. O ia în brațe, iar Clara Lia nu scâncește deloc, dimpotrivă. E toată un zâmbet și nerăbdătoare să intre în apă. Așadar, Tj Miles o ia și se plimbă cu ea în brațe în piscină, având mare grijă ca micuța să se simtă în largul ei.

Fetița s-a bălăcit cu tatăl ei în piscină

Fetița s-a bălăcit cu tatăl ei în piscină

Sigur că nu am putut trece cu vederea faptul că influencerul nu s-a dezis de brandul care l-a consacrat, iar short-ul lui de plajă este Burrberry, desigur. Big like for Big Blană!

CITEȘTE ȘI: Soția lui Tj Miles n-a rezistat tentației! Ce a făcut când a ajuns în mall. La cinci luni după ce a devenit mamă, Francisca a profitat de câteva ore doar pentru ea

ACCESEAZĂ ȘI: Decizia pe care au luat-o TJ Miles și Francisca după ce au devenit părinți. Primele săptămâni cu bebelușul le-au dat complet programul peste cap

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Cum au arătat ultimele zile din viața
Click.ro
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Cum au arătat ultimele zile din viața
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Digi 24
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
Digi24
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
go4it.ro
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Victor Ponta amenință USR și declară război deschis partidului condus de Dominic Fritz: „Acești viruși băgați din străinătate care ne rod țara / ne luptăm cu ei și până la urmă o să-i gonim din țară”
Gandul.ro
Victor Ponta amenință USR și declară război deschis partidului condus de Dominic Fritz: „Acești viruși băgați din străinătate care ne rod țara / ne luptăm cu ei și până la urmă o să-i gonim din țară”
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!