Au o viață de lux, nu se plâng de nimic și, ce credeți, nu duc nici grija zilei de mâine! Vedetele de la noi trăiesc regește, dar pentru asta, fac numeroase sacrificii și muncesc din zori și până în seară. V-ați întrebat vreodată care sunt cele mai bogate personaje din showbizul românesc?
În topul celor mai bogate celebrități de la noi se regăsesc nume la care, poate, nu v-ați fi gândit niciodată. Dar, să le luăm pe rând și să povestim câte ceva despre fiecare. Așadar, iată top 5 cele mai bogate vedete din România!
Pe locul 1 se află nimeni alta decât Simona Halep. Talentata noastră tenismenă are o avere estimată la 26 milioane de dolari! Talentul, ambiția și credința au adus-o pe Halep în fruntea clasamentului și, dacă ar fi să analizăm performanțele sale, merită din plin tot ceea ce a obținut.
Mergem mai departe și ajungem la Nicoleta Luciu. A ieșit din lumina reflectoarelor și a ales să ducă o viață comodă, departe de ochii curioșilor. O credem pe cuvânt, căci are în conturi o sumă colosală, care i-ar permite, fără probleme, să stea degeaba toată viața! Averea Nicoletei Luciu este estimată la 25 milioane de dolari.
Ajungem la locul 3, pe care îl ocupă nimeni altul decât Ștefan Bănică Jr. Deși este unul dintre cei mai valoroși artiști de la noi, cântărețul are o avere de 5 milioane de dolari. Concertele, evenimentele private și viața de artist i-au adus bani grei în conturi și, de ce să nu recunoaștem, nu se poate plânge de nimic!
Penultimul loc al topului celor mai bogate celebrități din România îl ocupă Inna. Artista are o avere estimată la 3 milioane de dolari, bani pe care i-a agonisit, de-a lungul timpului, în urma concertelor și a evenimentelor.
Codașa clasamentului este Oana Cuzino. Aceasta are o avere de 2,7 milioane de dolari. Deși ocupă ultimul loc în topul celor mai bogate vedete din România, suntem convinși că Oana Cuzino nu se supără. Cu o asemenea sumă în cont, nici că ai cum să fii vreodată trist!