Toto Dumitrescu și-a sunat fosta iubită, în miez de noapte. S-a întâmplat după ce Alexandra a depus plângere împotriva lui: ”I-a zis că a jucat teatru”

Dan Capatos și Adrian Cuculis au discutat pe larg, în cadrul celei mai noi ediţii Dan Capatos Show, despre situația complicată a lui Toto Dumitrescu, iar numele Alexandrei Stoica, fosta iubită a actorului, a devenit un element central în toată povestea.

Dan Capatos a deschis subiectul, explicând totdoată că Toto nu mai este internat la clinica de psihiatrie unde fusese dus inițial. Acesta a precizat că această informație a apărut chiar dintr-o conversație pe care Alexandra Stoica a primit-o de la Toto în toiul nopții.

Internarea lui Toto Dumitrescu, pusă sub semnul întrebării

Adrian Cuculis a subliniat:

„Eu vreau să fac un fel de disclaimer. La un moment dat în viață, să poți să spui că «am nevoie să mă duc la Obregia» nu este ceva rău. Când simți că ești în marginea prăpastiei respective, du-te până acolo, pentru că sunt niște specialiști care te pot ajuta în sensul ăsta. Un tratament, dacă ai nevoie, și sănătate.”

Momentul central al discuției a fost convorbirea telefonică de o oră pe care Toto Dumitrescu i-a dat-o Alexandrei Stoica, fosta lui iubită. Dan Capatos a povestit:

„Eu vă spun că am ascultat-o. Ar trebui să mă credeți pe cuvânt. Știți că nu vă mint niciodată și spun mai mult adevăr decât ar trebui.”

Înregistrarea, spune el, este „extraordinar de spectaculoasă”, cu un discurs dezorganizat, salturi bruște între subiecte, momente în care Toto începe să cânte, să compună versuri, să facă rap, plus referințe politice, religioase și sexuale.

De asemenea, Dan Capatos a remarcat asemănări cu episoadele lui Mario Iorgulescu:

„Toto este un amestec de Mario, adică de patinaj artistic din punct de vedere al coerenței.”

Dan Capatos și Adrian Cuculis aduc probe noi

Convorbirea telefonică dintre Toto şi Alexandra ridică o întrebare majoră: cum a putut Toto să sune la ora 1 noaptea din Obregia? Iar Dan Capatos a punctat:

„Încă de miercuri este posibil ca Toto să nu mai fie acolo.”

În dialogul cu Alexandra Stoica, Toto îi spune:

„Ar trebui să mă consiliezi artistic. Te-am văzut la Capatos. Ai jucat un teatru extraordinar.”

Actorul face referire și la Ilie Dumitrescu, despre care afirmă că nu îl mai susține financiar și „că îl ține în sărăcie”. Dan Capatos a explicat că povestea zilei „nebune” ar fi pornit de la un telefon primit de Toto de la Ilie Dumitrescu, element care nu poate fi probat.

Finalul discuției rămâne deschis, cu o concluzie care ridică semne de întrebare:

„Eu presupun că telefonul lui Toto Dumitrescu nu era chiar la el, la Obregia. Nu știu, n-am idee.”, spune Adrian Cuculis.

Emisiunea integrală poate fi urmărită AICI:

CITEŞTE ŞI: Mesajul transmis de Toto Dumitrescu, după ce fosta iubită a depus plângere împotriva lui: ”Știi foarte bine ce îmi faci”

Ce a durut-o cel mai tare pe Alexandra Stoica după scandalul cu Toto Dumitrescu. Nu bătaia a fost cel mai greu moment

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mara Bănică, transformată total după operațiile estetice. Jurnalista arată complet diferit acum: imaginile care i-au uimit pe fani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Mara Bănică, transformată total după operațiile estetice. Jurnalista arată complet diferit acum: imaginile care i-au uimit pe fani
Gigi Becali, Giovanni Becali și Victor Pițurcă, rămași fără bani la cazino, au intrat peste „donjuanul fotbaliștilor” și l-au „jumulit” de 40.000 de dolari! EXCLUSIV
Prosport.ro
Gigi Becali, Giovanni Becali și Victor Pițurcă, rămași fără bani la cazino, au intrat peste „donjuanul fotbaliștilor” și l-au „jumulit” de 40.000 de dolari! EXCLUSIV
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Oana Ioniță, probleme cu Sushi, animalul său de companie. Ce a pățit patrupedul și cum a reușit vedeta să îl salveze: „Rasa asta de câini e foarte dificilă”
Click.ro
Oana Ioniță, probleme cu Sushi, animalul său de companie. Ce a pățit patrupedul și cum a reușit vedeta să îl salveze: „Rasa asta de câini e foarte dificilă”
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
Digi 24
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Digi24
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
Promotor.ro
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
go4it.ro
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Cine este Iliana Iotova, favorită la câștigarea președinției Bulgariei. Iotova a fost puternic contestată după ce, în perioada în care era vicepreședinte, l-a grațiat pe „Escobarul Bulgariei”
Gandul.ro
Cine este Iliana Iotova, favorită la câștigarea președinției Bulgariei. Iotova a fost puternic contestată după ce, în perioada în care era vicepreședinte, l-a grațiat pe „Escobarul Bulgariei”
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani