Tradiţii şi obiceiuri de Sfinţii Constantin şi Elena. Se spune că ai ghinion tot anul dacă uiţi să faci asta

Tradiţii şi obiceiuri de Sfinţii Constantin şi Elena. Se spune că ai ghinion tot anul dacă uiţi să faci asta
Tradiţii şi obiceiuri de Sfinţii Constantin şi Elena. Se spune că ai ghinion tot anul dacă nu respecți tradițiile și obiceiurile.

Sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena, una dintre cele mai mari sărbători ale creștinătății, îi evocă pe împăratul Constantin cel Mare și pe mama sa, Flavia Iulia Helena.

Constantin cel Mare a fost împărat roman între anii 306 și 337 și a devenit conducător al întregului Imperiu după înfrangerea lui Maxentiu și a lui Liciniu. Potrivit unei legende foarte cunoscute, în toamna anului 312 – totul se întâmpla chiar înaintea bătăliei împotriva lui Maxentiu, Constantin a observat pe cer, în plină zi, o cruce strălucitoare. Crucea respectivă avea inscripția “in hoc signo vinces” – “prin acest semn vei birui (”vei învinge”)”.

Aceeași legendă mai transmite că, pe timpul nopții, lui Constantin i s-a arătat în vis chiar Iisus Hristos, cu semnul crucii, cerându-i să pună acest semn sfânt pe steagurile armatei sale. Constantin a urmat acest sfat și a reușit să îl învingă pe Maxentiu. (CITEȘTE ȘI: CELE MAI FRUMOASE MESAJE, SMS-URI ȘI URĂRI DEOSEBITE DE SFINŢII CONSTANTIN ŞI ELENA. LA MULŢI ANI, ÎN IMAGINI. FOTO)

Tradiţii şi obiceiuri de Sfinţii Constantin şi Elena. Mama lui Constantin a găsit moaștele Sfintei Cruci a lui Iisus Hristos

Mama lui Constantin –  Flavia Iulia Helena sau Elena Augusta- a fost căsătorită cu generalul roman Constantinius Chlorus. A rămas în memoria credincioșilor pentru pioșenia de care a dat dovadă și a  înfăptuit pelerinajul în Palestina și în provinciile răsăritene.

Se spune despre ea că descoperit chiar moaștele Sfintei Cruci a lui Hristos, plus rămășitelor celor trei magi care au ajuns la ieslea unde s-a născut Fiul lui Dumnezeu. (VEZI ȘI AICI: FELICITĂRI DE SFINȚII CONSTANTIN ȘI ELENA. MESAJE ȘI URĂRI DE LA MULTI ANI!)

Tradiţii şi obiceiuri de Sfinţii Constantin şi Elena. Ce să faci pentru a nu avea ghinion tot anul

Aproximativ 1,8 milioane de români își serbează onomastica în această zi sfântă pentru creștinătate. Și, firește, există tradiții și superstiții legate de această sărbătoare. Mai este numită și Sărbătoarea Păsărilor de Pădure – Constantin Graur sau Constantinul Puilor.

Una dintre aceste tradiții precizează că toți credincioșii trebuie să țină, neapărat, această sărbătoare, altfel pui păsărilor din gospodăriile lor vor fi mâncați de ulii.

Cei care nu țin această sărbătoare sunt urmăriți de ghinion tot anul:

  • holdele li se vor strica.
  • se va usca tot ceea ce vor planta în această zi de mare sărbătoare.
  • strugurii celor care cultivă vița de vie vor fi mâncați de grauri dacă vor lucra în această zi.
  • dacă ciobanii nu vor aprinde un foc mare la stână, oile lor vor fi atacate de animalele sălbatice.
  • va fi urmărit tot anul de ghinion cel care renunță la o prietenie sau divorțează în această zi de mare sărbătoare.

Totodată, tradiția mai spune că nu vei avea liniște și voie bună în familie dacă nu vei aduce în casă, în această zi de sărbătoare, trei bujori îmbobociți. (NU RATA: SFINȚII CONSTANTIN ȘI ELENA. CELE MAI IMPORTANTE TRADIȚII ȘI SUPERSTIȚII)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

A pierdut averea de 2 milioane de euro și a ajuns să trăiască dintr-un salariu de 5.000 de lei. Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea și ce spune despre Andreea Tonciu
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
A pierdut averea de 2 milioane de euro și a ajuns să trăiască dintr-un salariu de 5.000 de lei. Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea și ce spune despre Andreea Tonciu
„Fabuloasă ca de obicei”. Raluca Zenga a încins atmosfera cu imaginile în costum de baie din cea mai recentă vacanță
Prosport.ro
„Fabuloasă ca de obicei”. Raluca Zenga a încins atmosfera cu imaginile în costum de baie din cea mai recentă vacanță
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Jennifer Lopez, afectată de schimbările din familie: „Este devastator”. Artista a transformat durerea într-o melodie emoționantă
Click.ro
Jennifer Lopez, afectată de schimbările din familie: „Este devastator”. Artista a transformat durerea într-o melodie emoționantă
Camere video descoperite în prizele din dormitoarele unei cabane din Sibiu: „Filmau ce se întâmpla în pat. Și în baie erau”
Digi 24
Camere video descoperite în prizele din dormitoarele unei cabane din Sibiu: „Filmau ce se întâmpla în pat. Și în baie erau”
„Fiul lui Călin Georgescu a câștigat Balonul de Aur”. O postare ironică pe TikTok, virală în rândul susținătorilor: „Așa tată, așa fiu”
Digi24
„Fiul lui Călin Georgescu a câștigat Balonul de Aur”. O postare ironică pe TikTok, virală în rândul susținătorilor: „Așa tată, așa fiu”
Primii polițiști care vor patrula aerian cu drona: Are girofar și sună ca un roi de viespi furioase
Promotor.ro
Primii polițiști care vor patrula aerian cu drona: Are girofar și sună ca un roi de viespi furioase
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Doliu în televiziune! Geniul din spatele „Survivor” și „MasterChef” a murit la 63 de ani
Gandul.ro
Doliu în televiziune! Geniul din spatele „Survivor” și „MasterChef” a murit la 63 de ani
„Șoseta cu lămâie”. Trucul pentru rufe parfumate fără balsam
Mediafax Italia
„Șoseta cu lămâie”. Trucul pentru rufe parfumate fără balsam
Super galerie foto! Ea este ”Regina” lumii!
Mediafax Spania
Super galerie foto! Ea este ”Regina” lumii!