Trei români, acuzați că obligau fete să se prostitueze în Italia, au fost arestați

Trei români, acuzați că obligau fete să se prostitueze în Italia, au fost arestați

Trei bărbați care ar fi obligat fete să se prostitueze în Brescia, Italia, au fost arestați, după o operațiune a anchetatorilor români și italieni, începută după plângerea uneia dintre fete care a decis să denunțe modul în care era exploatată. 11 victime au fost identificate până în prezent.

Potrivit unui comunicat transmis vineri, Poliția Română a asigurat cooperarea internațională judiciară și de poliție, în cadrul unui dosar penal instrumentat în Italia, coordonat de Parchetul de pe lângă Tribunalul din Brescia, în care trei români au fost arestați pentru proxenetism.

Polițiști de la Direcția Investigații Criminale – IGPR, serviciile de investigații criminale Galați și Constanța și Biroul SIRENE România au sprijinit Operațiunea CARPAZI, desfășurată de Poliția de Stat din Brescia și Brigada Mobilă din Brescia, sub coordonarea Serviciului Central Operativ. De asemenea, polițistul român din cadrul IPJ Vrancea, aflat în misiune în Italia, în cadrul Task Force-ului urmăriți, a asigurat întregul suport operativ necesar.

„Cercetările au fost demarate de autoritățile italiene în luna decembrie 2018, în urma unei plângeri depuse de una dintre victime, care decisese să renunțe la cel care o exploata, motiv pentru care bărbatul cercetat pentru proxenetism a amenințat-o. Activitățile investigative au evidențiat faptul că persoanele cercetate, chiar dacă se aflau la domiciliile lor din România, de unde se deplasau doar periodic în Italia, ar fi controlat și exploatat, prin metode violente, mai multe fete (11 au fost identificate până în prezent)”, se arată în comunicatul Poliției Române.

Anchetatorii au probe că fetele ar fi fost obligate să practice prostituția atât la stradă, cât și în apartamente din Brescia și, ulterior, ar fi transferat către proxeneți banii încasați. În cadrul operațiunii au fost arestați în România trei români, cu vârste de 24 și 33 de ani, în baza mandatelor europene de arestare emise de Tribunalul din Brescia.

Aceștia sunt cercetați pentru extorcare și înlesnirea practicării prostituției de tinere femei românce.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
FOTO. Paige Spiranac a publicat imaginile verii și și-a cucerit milioanele de fani!
Prosport.ro
FOTO. Paige Spiranac a publicat imaginile verii și și-a cucerit milioanele de fani!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Am pierdut-o pe ringul de dans!” Ce s-a întâmplat la petrecerea de 12 ore la care a participat Brad Pitt
Click.ro
„Am pierdut-o pe ringul de dans!” Ce s-a întâmplat la petrecerea de 12 ore la care a participat Brad Pitt
Reacția Chinei, după ce Congresul SUA a adoptat noi sancțiuni draconice împotriva Rusiei
Digi 24
Reacția Chinei, după ce Congresul SUA a adoptat noi sancțiuni draconice împotriva Rusiei
Țara care vrea să-i reţină pe turiştii care depăşesc termenul de şedere permis: „Această măsură va asigura respectarea condiţiilor”
Digi24
Țara care vrea să-i reţină pe turiştii care depăşesc termenul de şedere permis: „Această măsură va asigura respectarea condiţiilor”
Ce e bine să ai în portbagaj înainte de sezonul rece? Lidl aduce două produse pentru șoferi de la 149 lei
Promotor.ro
Ce e bine să ai în portbagaj înainte de sezonul rece? Lidl aduce două produse pentru șoferi de la 149 lei
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Răspunsul Google la iPhone 18 Pro este aici
go4it.ro
Răspunsul Google la iPhone 18 Pro este aici
O modificare subtilă a unghiilor poate fi un semn al unei boli ascunse
Descopera.ro
O modificare subtilă a unghiilor poate fi un semn al unei boli ascunse
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Decizie de ultimă oră a magistraților după cel mai răsunător scandal amoros din lumea interlopă bucureșteană. S-ar fi ajuns la amenințări cu moartea
Gandul.ro
Decizie de ultimă oră a magistraților după cel mai răsunător scandal amoros din lumea interlopă bucureșteană. S-ar fi ajuns la amenințări cu moartea
ATENȚIE! Vrei să trimiți bani familiei?! TREBUIE SĂ ȘTII că vei fi... URMĂRIT!
Mediafax Italia
ATENȚIE! Vrei să trimiți bani familiei?! TREBUIE SĂ ȘTII că vei fi... URMĂRIT!
Nu e glumă! Cum poți cumpăra cu doar 25 de euro o vestă varianta Versace de 2.000 de euro?!
Mediafax Spania
Nu e glumă! Cum poți cumpăra cu doar 25 de euro o vestă varianta Versace de 2.000 de euro?!