Este doliu în lumea medicală! O infirmieră de la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara s-a stins din viață. Femeia a murit subit la vârsta de 59 de ani. Colegii acesteia au anunțat decesul și sunt în stare de șoc. Pentru moment, cauza decesului nu a fost făcută publică.
Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara este îndoliat după trecerea în neființă a Ecaterinei Rada, infirmieră la ATI Ortopedie. Aceasta s-a stins din viață în data de 24 iunie 2026, la vârsta de 59 de ani.
Infirmiera Rada Ecaterina s-a stins din viață subit, la vârsta de numai 59 de ani. Anunțul trist al decesului a fost făcut public de către colegii acesteia de breaslă. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc și se pregătesc acum să o conducă pe ultimul drum.
Colegii de la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara au numai cuvinte de laudă la adresa Ecaterinei Rada. Aceasta a activat în cadrul spitalului ani de zile și nimeni nu a prevăzut tragedia ce avea să urmeze.
„Cu profundă tristețe am aflat vestea trecerii la cele veșnice a colegei noastre, Rada Ecaterina, infirmieră în cadrul Compartimentului ATI Ortopedie. Timp de mulți ani, a fost un om dedicat profesiei sale, un coleg apreciat și un sprijin pentru pacienți și pentru întreaga echipă medicală.
Plecarea sa lasă un gol în sufletele tuturor celor care au cunoscut-o și au avut privilegiul de a lucra alături de ea. În aceste momente de grea încercare, transmitem sincere condoleanțe familiei, prietenilor și tuturor celor îndurerați de această pierdere. Dumnezeu să o odihnească în pace!”, este mesajul transmis de colectivul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara.
Pentru moment, cauza decesului nu a fost făcută publică. Acum, apropiații Ecaterinei Rada se pregătesc să o conducă pe ultimul drum.
CITEȘTE ȘI:
A murit „Moșu’ Deac”, simbol al Maramureșului istoric. Vasile Deac s-a stins la 96 de ani