Un bebeluș din județul Botoșani a murit în condiții misterioase

• Știri
Un bebeluș din județul Botoșani a murit în condiții misterioase
un bebelus din judetul botosani a murit in conditii misterioase

Un bebeluș din județul Botoșani a murit în condiții misterioase, iar polițiștii au demarat o anchetă, informează monitorulbt.ro. Bebelușul avea doar câteva zile, iar familia declară că s-a născut perfect sănătos. Numai că, din cauze încă necunoscute, fetița a murit la doar câteva zile după naștere.

Mama, în vârstă de 27 de ani, a dat naștere unei fetițe de 3,6 kg, iar nota pe care au dat-o medicii la naștere a fost 9. Nimic nu anunța tragedia care avea să urmeze după doar câteva zile de la naștere. Mama și fiica au fost externate și au mers acasă. Numai că bebelușul a început să se simtă din ce în ce mai rău, iar mama acestuia a apelat la ajutorul medicului de familie.

După consultație, mama a primit asigurări că nu este niciun pericol și a fost sfătuită să rămână acasă. Au mai trecut două zile, însă starea bebelușului nu s-a ameliorat. Mai mult, starea de sănătate s-a agravat, mama luând decizia de a merge din nou la medicul de familie. A fost, însă, prea târziu. În drum spre spital, bebelușul a intrat în stop cardiac.

Citește și ”A nins în Făgăraș. Intervenție dramatică a salvamontiștilor pentru salvarea unui tânăr care și-a rupt piciorul (video)”

Bebelușul nu a mai putut fi resuscitat

Manevrele de resucitare nu au avut niciun rezultat, deși au durat, scrie monitorulbt.ro, mai bine de o oră. Totuși, semnele de întrebare nu pot fi neglijate. Familia este disperată și crede că bebelușul ar fi trăit dacă li s-ar fi spus că sunt probleme și că trebuie să ajungă cât mai repede la spital.

A fost declanșată o anchetă, imediat după decesul bebelușului, solicitându-se și efectuarea necopsiei. Medicii legiști vor trimite polițiștilor concluziile necropsiei. Ancheta este în curs de desfășurare, iar misterul persistă. În tot acest timp, familia îndurerată și-a îngropat bebelușul.

Citește și ”Reacția lui Ștefan Caramitru, fiul marelui actor, după ce s-a scris că l-a agresat pe băiatul lui Liviu Dragnea: ”Mi-a fost greu să nu reacționez!”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Prosport.ro
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Click.ro
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
EXCLUSIV Cine e românul care a prezis înfrângerea devastatoare a lui Trump în alegeri. Doctorat la Harvard și laude în presa din SUA
Digi 24
EXCLUSIV Cine e românul care a prezis înfrângerea devastatoare a lui Trump în alegeri. Doctorat la Harvard și laude în presa din SUA
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Digi24
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
🚨 Atac armat în Polonia: Șase persoane au fost ucise, 15 au fost rănite. Atacatorul, un cetățean polonez, a fost rănit și este în custodia poliției. Ce mesaje au transmis premierul și președintele Poloniei
Gandul.ro

Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!