Un tânăr de 20 de ani din Craiova, prins pentru a treia oară fără permis de conducere. Riscă să își petreacă sărbătorile în spatele gratiilor

Un tânăr de 20 de ani din Craiova, prins pentru a treia oară fără permis de conducere. Riscă să își petreacă sărbătorile în spatele gratiilor
Bărbat aflat la volanul mașinii. Sursă foto: Pexels

Un tânăr de 20 de ani din comuna Seaca de Pădure, județul Dolj, riscă să-și petreacă sărbătorile de iarnă după gratii. Polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, după ce l-au prins la volan fără permis de conducere. Mai mult decât atât,  nu este pentru prima dată când tânărul comite această faptă. 

În doar patru luni de zile, acesta a fost prins de trei ori de oamenii legii, conducând fără permis de conducere. Tânărul a fost prins pentru prima dată conducând fără carnet pe data de 18 august 2022, în timp ce se plimba pe o stradă din Craiova. (VEZI ȘI: CARMINA VÂRCIU, CONFESIUNI DESPRE RELAȚIA PE CARE O ARE CU ANDA CĂLIN, PARTENERA DE VIAȚA A TĂTĂLUI SĂU. CUM SE ÎNȚELEG CELE DOUĂ)

Prins fără permis de trei ori, în patru luni de zile

În noaptea dinspre 24 spre 25 decembrie, polițiștii Secției 4 Poliție Craiova l-au oprit, din nou, pe tânărul care nu a ținut cont de avertizările primite. Acesta se afla la volanul mașinii, moment în care nu a putut dovedi, nici de acea dată, faptul că este conducător cu actele în regulă.

Mașină de poliție. Sursă foto: Pixabay.com

Deoarece nici de această dată nu și-a învățat lecția, oamenii legii l-au oprit, din nou, pe data de 02 decembrie. În ziua de 05 decembrie, acesta a fost condus la audieri și s-a dispus reținerea lui pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni de conducere, fără a deține carnet de șofer. (CITEȘTE ȘI: O FEMEIE ȘI-A RUPT MÂNA, DUPĂ CE ȘOFERUL AUTOBUZULUI A PUS O FRÂNĂ BRUSCĂ. CE DESPĂGUBIRI A PRIMIT ROMÂNCA, DUPĂ CE A DAT FIRMA DE TRANSPORT ÎN JUDECATĂ)

„În cursul zilei de 02 decembrie 2022, poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Craiova l-au depistat pe tânăr în timp ce conducea un autoturism pe strada Bariera Vâlcii, din municipiul Craiova, fără a poseda permis de conducere (…).

În cursul zilei de luni, 05 decembrie 2022, tânărul a fost condus la audieri, iar în urma probatoriului administrat poliţiştii au dispus reţinerea, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii a trei infracţiuni de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, acesta fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj”, transmite Poliţia Dolj, potrivit informațiilor oferite de antena3.ro.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ultima fiță, pantofii transparenți din plastic! Verdictul stiliștilor: „Total inestetici și se aburesc!” Cam cât costă?
Click.ro
Ultima fiță, pantofii transparenți din plastic! Verdictul stiliștilor: „Total inestetici și se aburesc!” Cam cât costă?
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!