Vești bune pentru o parte din angajații din România! După ce s-au bucurat de o minivacanță de 3 zile de Adormirea Maicii Domnului, bugetarii vor beneficia de alte zile libere în următoarele luni. Iată despre ce este vorba!
Odată cu celebrarea Adormirii Maicii Domnului (declarată zi liberă legală, conform Codului Muncii), românii au avut parte de o minivacanță de 3 zile în mijlocul verii. Sărbătoarea a picat pe data de 15 august (vineri), iar salariații au avut libere consecutive: vineri, 15 august, sâmbătă, 16 august și duminică, 17 august. În acest context, mulți români se gândesc deja la următoarea escapadă.
Până la finalul anului 2025, o parte dintre angajații din România vor mai avea doar zile libere de la stat. După minivacanța de 3 zile din august, când s-a pomenit Adormirea Maicii Domnului, următoarea minivacanță va avea loc abia peste două luni. În lunile septembrie și octombrie nu există zile libere legale de la stat.
Prin urmare, Următoarele zile libere legale pe care le vor avea o parte din angajații din România vor fi abia în noiembrie, pe 30, când este sărbătorit Sfântul Andrei. Aceasta pică într-o zi de duminică.
Următoarea zi liberă este pe 1 decembrie, Ziua Națională a României, care pică luni. Ceea ce înseamnă că cele două sărbători se vor uni, iar românii vor avea parte de alte 3 zile libere (Sfântul Andrei și Ziua Națională a României).
Următoarele zile libere vor fi de Crăciun (25 și 26 decembrie 2025). Prima și a doua zi de Crăciun pică joi și vineri, ceea ce înseamnă că o parte dintre angajații români vor avea patru zile libere de la stat – împreună cu weekendul 27-28 decembrie.
Potrivit legislației în vigoare, anul 2025 include un total de 17 zile libere legale, stabilite prin lege pentru sărbători naționale și religioase. Dintre acestea, 13 sunt în timpul săptămânii, iar 4 coincid cu zile de weekend.