A ieșit soarele pe strada Flaviei Mihășan. La doi ani de la despărțirea de tatăl copiilor săi, Marius Moldovan, vecina de la Neatza este din nou îndrăgostită. Relația cu Andrei Ciobanu, anunțată în exclusivitate de CANCAN.RO, este de bun augur, după cum se poate vedea și pe rețelele de socializare, unde vedeta Antenei 1 și iubitul ei livrează conținut constant fanilor lor. Dincolo de proiectul online pe care îl derulează împreună, Flavia Mihășan se declară fericită. În interviul exclusiv, vedeta TV a făcut declarații inedite despre partenerul său de viață.
Flavia Mihășan îmbină armonios televiziunea, cu rolurile din diverse spectacole, proiecte online, copii și, mai noi, i-a făcut loc în viața ei și lui Andrei Ciobanu, un cunoscut comediant. Este o relație matură, pe care ulterior cei doi și-au asumat-o și în mediul online, unde generează conținut pentru urmăritorii lor.
CANCAN.RO: Te văd fericită, cu zâmbetul pe buze și știu că în viața ta a fost o schimbare benefică.
Flavia Mihășan: Da, dar eu tot timpul sunt fericită. Tot timpul am fost fericită, dar da, într-adevăr, e o schimbare.
CANCAN.RO: Apreciezi la Andrei și faptul că, fiind comediant, te face să râzi? Apreciezi simțul umorului?
Flavia Mihășan: Bineînțeles, eu mă consider o femeie cu simțul umorului și, din câte înțeleg, e o calitate rară la femei. Mie îmi place foarte mult asta și cred că oricărui om îi place. Cred că e important ca persoana cu care îți petreci timp să te facă să râzi și dacă e și reciproc e perfect.

CANCAN.RO: Relația v-ți asumat-o inclusiv pe rețelele de socializare. După cât timp ați făcut pasul ăsta?
Flavia Mihășan: Ăsta este un secret. Evident, nu s-a întâmplat: ne-am cunoscut și am postat. A fost un proces, că nici unul dintre noi nu avem 20 de ani să ne aruncăm în asta. Dar când am hotărât că putem să spunem asta pe social media, atunci am știut că este ok ce facem, că suntem pregătiți.
CANCAN.RO: Și cum a fost, până la urmă, trecerea de la bumbac la dantelă? Ca să te citez…
Flavia Mihășan: Da, nouă ne place să ne distrăm și să facem glume. Evident că nu este cuvânt cu cuvânt real. Evident, este o convenție. Sper că lumea înțelege că ne mai și distrăm și că nu a fost chiar așa.
CANCAN.RO: Ce urmează pentru tine din punct de vedere profesional? Aveai și un vis cu sala, cu musical-uri.
Flavia Mihășan: Visurile astea o să se împlinească. Eu iau ușor, ușor, că timpul chiar nu îmi permite fizic să fac tot ce îmi propun. Săptămâna asta am foarte multe repetiții. Vineri și duminică vă așteptăm la Shrek. Avem Shrek la Opera Națională din București. După care cealaltă săptămână în weekend avem Chicago, un alt musical. Trebuie să setez repetițiile și pentru proiectul ăla. Deci este o toamnă plină cu de toate. Și sunt super recunoscătoare că e așa.
CANCAN.RO: Unde ți-ai încărcat bateriile asta vară?
Flavia Mihălan: Am fost plecată de vreo câteva ori. Am fost prin Europa. Dar vreau să încercăm să plecăm undeva mai departe. Poate în ianuarie, poate în decembrie la final.
CANCAN.RO: Te referi la formula extinsă.
Flavia Mihășan: Da, de formula extinsă cu copiii.
CANCAN.RO: Care a fost cea mai scumpă destinație pe care ați încercat-o până acum? Sau care v-a surprins din punct de vedere financiar?
Flavia Mihășan: M-a surprins foarte tare când am fost în Maldive. M-a surprins cumva justificat, adică ne așteptam. Dar a fost și cea mai frumoasă vacanță. Și am așteptat ca ei să crească suficient de mult astfel încât să putem călători cu ei și să și rețină. E ceva ce mi-am dorit foarte mult să fac cu ei și mă bucur că s-a putut.
CANCAN.RO: Ești genul care îți organizezi bugetul până în cel mai mic detaliu sau iei decizia pe moment?
Flavia Mihășan: Cred că sunt un mix. Adică am impulsul ăsta, după care vin și tot eu mă temperez. Dar nu, eu zic că sunt destul de echilibrată și financiar și din toate punctele de vedere.
CANCAN.RO: Top 3 dorințe pentru toamna asta pe care vrei să le îndeplinești și profesional și personal?
Flavia Mihășan: Aș vrea să se mai întâmple un proiect din ăsta în care să pot să fac coreografia pentru că mi-a plăcut foarte mult când am lucrat pentru Chicago. Dar aș vrea tot așa ceva foarte mare. Știu că sună ca un clișeu, dar chiar să nu se bolnavească copiii, să fie toată lumea sănătoasă pentru că de obicei când vine sezonul ăsta încep și răcelile și virușii și nu e momentul absolut deloc. Tot pe plan personal, să rămână lucrurile așa cum sunt. Adică foarte echilibrate și foarte frumoase.
Foto: Instagram
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp