Veste bună pentru copii! Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie 2019

• Știri
Veste bună pentru copii! Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie 2019
Veste bună pentru copii! Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie 2019

Copiii vor primi mai mulți bani la alocație începând cu luna ianuarie a acestui an. Alocațiile din 2019 ar urma să sufere numeroase modificări la nivelul sistemului, prin intermediul unui nou proiect de lege. Potrivit a1.ro, banii primiți de copii în 2019 vor fi mai mulți.

Concret,  copiii cu vârsta până în doi ani ar urma să primească 300 de lei pe lună, iar cei cu vârsta între 2 și 18 ani ar urma să primească 150 de lei pe lună. Asta înseamnă o alocație cu 100 de lei mai mare pentru copiii până în doi ani, respectiv cu 74 de lei mai mare pentru cei cu vârste între doi și 18 ani.

În 2018, alocațiile de stat plătite în luna noiembrie 2018 au totalizat 349 milioane de lei, de care au beneficiat peste 3,6 milioane de copii.

Proiectul de lege nu lasă loc interpretărilor

Proiectul de lege, trimis la Consiliul Legislativ pe 18 septembrie, prevede ca de la 1 ianuarie 2019 alocaţiile să ajungă la următoarele procente din Indicatorul Social de Referinţă (ISR):

– 0.6 ISR pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani (sau de până la 3 ani, în cazul copiilor cu handicap), începând cu 1 ianuarie 2019

– 0.3 ISR pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani, precum şi pentru tinerii prevăzuţi la art. 1 alin (3), începând cu 1 ianuarie 2019.

ISR are o valoare actuală de 500 de lei.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Prosport.ro
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Click.ro
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
EXCLUSIV Cine e românul care a prezis înfrângerea devastatoare a lui Trump în alegeri. Doctorat la Harvard și laude în presa din SUA
Digi 24
EXCLUSIV Cine e românul care a prezis înfrângerea devastatoare a lui Trump în alegeri. Doctorat la Harvard și laude în presa din SUA
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Digi24
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
🚨 Atac armat în Polonia: Șase persoane au fost ucise, 15 au fost rănite. Atacatorul, un cetățean polonez, a fost rănit și este în custodia poliției. Ce mesaje au transmis premierul și președintele Poloniei
Gandul.ro

Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!