Vești bune din Italia » Jucătorii Fiorentinei depistați pozitiv, vindecați de coronavirus!

Vești bune din Italia » Jucătorii Fiorentinei depistați pozitiv, vindecați de coronavirus!

Oficilaii formației Fiorentina au anunțat printr-un comunicat remis mass-media că jucătorii testați pozitiv cu virusul COVID-19 s-au vindecat.

Este vorba de fotbaliștii German Pezzella, Patrick Cutrone, Dusan Vlahovic, depistați pozitiv pe 14 martie. Reprezentanții clubului „Viola” au anunțat că ultimele teste la care au fost supuşi jucătorii menționați mai sus au fost negative la temutul virusul COVID-19.

„Încă o dată, mulţumim medicilor, infirmierelor şi spitalelor care continuă să ofere asistenţa lor tuturor celor care au nevoie, într-un moment atât de critic şi de delicat pentru ţară şi pentru întreaga lume”, se precizează în comunicatul dat publicității de cei de la Fiorentina.

La rândul său, German Pezzella, a confirmat pe reţelele de socializare că, după ultimele teste efectuate, atât el cât şi coechipierii săi s-au vindecat de COVID-19, precizând că abia așteaptă să se reia Serie A și să revină pe gazon.

După cum bine știți cei de la Fiorentina s-au alăturat altor entităţi implicate în strângerea de fonduri pentru achiziţionarea de materiale sanitare în scopul „combaterii acestei teribile maladii”. În acest sens au fost scoase la licitaței mai multe tricouri de colecție aparținând unor jucători reprezentativi care de-a lungul timpului au îmbrăcat tricoul „Viola”. Unul dintre aceste tricouri este cel al lui Adrian Mutu, actualul selecționer al reprezentativei de tineret a României, care a îmbrăcat tricoul Fiorentinei între 2006 și 2011.

În Serie A, sezonul este suspendat de pe 9 martie din cauza pandemiei de coronavirus care a pus stăpânire pe întreaga lume. După 26 de runde disputate în acest sezon competițional, Fiorentina se află pe locul 13 cu 30 de puncte.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nick Rădoi, mesaj dureros după moartea Mădălinei Apostol: „O nouă criză severă a împins-o spre acest gest tragic”
Click.ro
Nick Rădoi, mesaj dureros după moartea Mădălinei Apostol: „O nouă criză severă a împins-o spre acest gest tragic”
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Digi 24
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
Digi24
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
Promotor.ro
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
go4it.ro
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Cât vor rezista rețelele de telefonie în cazul unui mare cutremur? Scenariu îngrijorător confirmat de documentele ANCOM
Gandul.ro
Cât vor rezista rețelele de telefonie în cazul unui mare cutremur? Scenariu îngrijorător confirmat de documentele ANCOM
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!