Vești incredibile! Guvernul oferă 3.000 de euro pentru aceste persoane

Vești incredibile! Guvernul oferă 3.000 de euro pentru aceste persoane
Imagine reprezentativă. Sursă foto: Pixabay

Ministrul familiei, Gabriela Firea, a anunțat că persoanele care vor să își înființeze o familie vor primi suma de 3.000 de euro din partea statului. Află care sunt, mai exact, beneficiarii acestor bani, dar și ce trebuie să facă aceștia pentru a-i primi.

Gabriela Firea vine cu vești bune pentru cetățenii români care vor să își creeze o familie, dar care nu au posibilitatea financiară să apeleze la procedurile necesare obținerii unei sarcini ce nu se poate obține prin cale naturală.

CITEȘTE ȘI: FABULOS! SE DAU BANI DE LA STAT! 1000 DE LEI PENTRU ACEŞTI ROMÂNI, CU VENITURI MICI

Cine va beneficia de cei 3.000 de euro

Statul vrea să sprijine atât persoanele singure, cât și pe cele aflate într-o relație, dar care nu au bani suficienți pentru a achita toate tratamentele necesare obținerii unei sarcini, cum ar fi fertilizarea în vitro.

Așadar, ministrul familiei a anunțat că guvernul va oferi suma de 3.000 de euro celor care vor să apeleze la fertilizarea în vitro, pentru a susține creșterea natalității în România. O rată care se află într-o continuă scădere.

„Echivalentul a aproximativ 3.000 de euro pentru femeile căsătorite sau nu, nu există această condiţionalitate de căsătorie, care doresc să îşi achite, pentru că nu au altă sursă, o astfel de procedură recomandată de specialişti.

Anul acesta vom deconta 2500 de solicitări, dar anul viitor avem deja garanţia colegilor noştri şi coordonatorilor noştri, că vom avea decontate 10.000 de proceduri. Se adresează acest proiect femeilor din întreaga ţară cu vârsta de până la 45 de ani. De trei ori pe an se pot realiza aceste proceduri. Nu o dată. Nu punem condiţii de anumite criterii, este un proiect social”, a declarat Gabriela Firea la Antena 3.

2020, anul cu cea mai scăzută natalitate din istoria României

România a înregistrat în 2020 cel mai mic număr de nou-născuţi din istoria din istoria țării noastre, conform datelor înregistrate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Este vorba despre aproximativ 200.000 de copii, un record negativ al ultimilor ani, care a fost doborât în 2021, când s-au născut sub 180.000 de bebeluşi.

VEZI ȘI: BANI PENTRU ROMÂNI! CE CATEGORIE VA PUTEA PRIMI PÂNĂ LA 4.500 DE EURO

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Are privirea și zâmbetul soției mele!” Aurel Padureanu își va vedea în sfârșit nepoțica din America. Când revine fiul lui în țară cu familia
Click.ro
„Are privirea și zâmbetul soției mele!” Aurel Padureanu își va vedea în sfârșit nepoțica din America. Când revine fiul lui în țară cu familia
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Electrocasnicul considerat „vampirul energetic” al toamnei. Consumă într-un minut cât 250 de becuri aprinse simultan
Gandul.ro
Electrocasnicul considerat „vampirul energetic” al toamnei. Consumă într-un minut cât 250 de becuri aprinse simultan
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!