Ziua Europei, Ziua Independenței, Ziua Victoriei

Ziua Europei, Ziua Independenței, Ziua Victoriei

9 mai! Zi de trei ori istorică pentru români și pentru România. La 9 Mai 1877, ne-am proclamat independența ca stat suveran. A fost încununarea strădaniilor și jertelor făcute pe altarul libertății naționale.

În acea zi memorabilă, Mihail Kogălniceanu, ca ministru de Externe, declara în Parlamentul ţării: „Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare, suntem națiune liberă”.

9 Mai 1945 – se încheia cea mai sângeroasă conflagrație a umanității – cel de-al doilea război mondial – în care România a plătit un greu tribut de sânge și suferință.

9 mai 1950 – declarația Schuman punea temelia construcţiei Europei unite – cel mai amplu proces politic din istoria modernă – care a adus democrație, libertate și prosperitate pentru sute de milioane de oameni.

Astăzi, în această zi istorică, România democrată, liberă și suverană – membră a Uniunii Europene – privește cu încredere și optimism în viitor. Și noi, românii, avem cu toții libertatea, dar și datoria de suflet de a ne servi țara și poporul ca patrioți în Europa și în lume.

La mulți ani România! La mulți ani Europa!

 

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Prosport.ro
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Hayden Panettiere, moarte accidentală la doar 36 de ani. Ce substanțe au fost găsite în organismul ei
Click.ro
Hayden Panettiere, moarte accidentală la doar 36 de ani. Ce substanțe au fost găsite în organismul ei
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
Digi 24
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Digi24
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
Promotor.ro
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
go4it.ro
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Ce reguli trebuie să respecte Călin Georgescu în perioada controlului judiciar. Restricțiile impuse de instanță
Gandul.ro
Ce reguli trebuie să respecte Călin Georgescu în perioada controlului judiciar. Restricțiile impuse de instanță
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Mediafax Italia
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!