Zodiac chinezesc – predicții pentru săptămâna 3 – 9 mai 2021

Zodiac chinezesc – predicții pentru săptămâna 3 - 9 mai 2021

În această săptămână predomină elementele Apă, Lemn și Foc, astfel că săptămâna poate fi destul de armonioasă, deoarece relația dintre aceste trei elemente este de susținere. Mai precis: Apa susține Lemnul, iar Lemnul susține Focul. 

Cu toate acestea, stările emoționale specifice acestor elemente sunt: frica și furia, pentru Apă și pentru Lemn, iar Focului îi corespunde optimismul. 

Astfel că, vom trece de la o stare la alta și vom reacționa conform acestor stări. 

Descoperă și: Horoscop occidental pentru săptămâna 3 – 9 mai 2021. Scorpionii au parte de tensiuni în relații

Mai mult optimism, în această săptămână

Spre finalul săptămânii intervine elementul Foc, care aduce mai multă bună dispoziție și o perspectivă pozitivă asupra oricărei situații care poate fi trăită la nivel individual și colectiv. 

Apa guvernează vânzările și toată activitatea care include apă, inclusiv cafenele, baruri, care pot avea vânzări mai mari în această săptămână.

Este posibil ca oamenii să călătorească mai mult, să interacționeze mai mult, însă este posibil să apară tot felul de discuții provocate de nerăbdare, de gelozie, de invidie. 

Nu rata: Horoscop lunar. Previziuni pentru luna mai 2021

Evident că acestea sunt stări emoționale asupra cărora este de lucrat, pentru a fi eliminate, iar un astfel de prilej, în care ies la suprafață aceste emoții, poate fi începutul vindecării lor. 

Atenție și la prieteni, la colaboratori, la contractele pe care le semnați în această perioadă, fiindcă există predispoziția de a nu fi foarte atent la detalii.

Sursa foto: captură video YouTube / TED-Ed

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Călin Donca, implicat într-un accident. Afaceristul s-a lovit la cap după o manevră ratată: „Tot răul e un bine”
Click.ro
Călin Donca, implicat într-un accident. Afaceristul s-a lovit la cap după o manevră ratată: „Tot răul e un bine”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Digi24
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
go4it.ro
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
SURSE | Firma fratelui șefului Camerei de Comerț a României, Mihai Daraban, implicat în scandalul cursei private către Mykonos, este percheziționată de DNA pentru presupuse nelegalități legate de servicii de asistență portuară a navelor militare NATO
Gandul.ro

A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta