200 de persoane au fost la înmormântarea de la Câmpina a elevei moarte în tabără! Colegii au venit cu autocarul din Bucureşti

• Știri

Biserica „Sfânta Treime” din municipiul Câmpina a fost neîncăpătoare pentru cele peste 200 de persoane care au venit să o conducă pe ultimul drum pe Diana Elena Rotaru, adolescenta de 13 ani care a murit într-o tabără de matematică organizată la Buşteni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Slujba de înmormântare, oficiată de cinci preoţi, a început la ora 13.00, iar la aceasta au asistat, pe lângă familie, zeci de colegi, dar şi cadre didactice ale copilei, elevă la Şcoala 56 „Jose Marti” din Bucureşti.

poza

La finalul slujbei, unul dintre preoţi a spus că în astfel de momente „cuvintele sunt mărginite pentru a exprima durerea celor care au cunoscut-o şi iubit-o pe Diana Elena”.

După cuvântarea de final a preotului, în biserică a vorbit tatăl fetei, care a spus că Diana a fost „un copil foarte dorit” şi că aceasta „umplea cu vocea şi bucuria ei orice spaţiu oricât de mare”. Tatăl adolescentei a mai povestit că încă de mică fetiţa a fost deschisă spre cunoaştere, că la patru ani a învăţat să citească, iar la cinci ani citea cursiv, inclusiv de la televizor.

poza

Familia a decis să o înmormânteze pe Diana la Câmpina, întrucât fata şi-a petrecut o parte din copilărie în acest oraş, alături de bunica din partea tatălui.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro

Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
Click.ro

VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24

Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24

Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania