Aproximativ 290 de imigranti clandestini au intrat in greva foamei in incinta Facultatii de Drept din Atena, cerand intrarea in legalitate, la fata locului fiind mobilizate impresionante dispozitive ale fortelor de ordine.
Accesul pe strazile din jurul Facultatii de Drept a fost interzis joi seara.
Potrivit unor surse judiciare, Rectoratul Universitatii din Atena a cerut evacuarea protestatarilor si chiar anularea restrictiilor care interzic intrarea politiei in sediile universitatilor.
Protestatarii sunt sustinuti de numeroase organizatii de stanga si de sindicate.
Cei 287 de imigranti s-au instalat de miercuri in incinta Facultatii de Drept, iar alti 50 sunt la sediul unui sindicat din Salonic.
Imigrantii au venit in Grecia dupa 2005, cand au fost blocate procedurile de regularizare, majoritatea stabilindu-se in insula Creta, unde multi lucreaza in agricultura.