4.000 de euro, prețul plătit de absolvenții de liceu ca să promoveze Bacalaureatul. Ce presupunea operațiunea de „14 minute”, folosită în liceele din România

4.000 de euro, prețul plătit de absolvenții de liceu ca să promoveze Bacalaureatul. Ce presupunea operațiunea de „14 minute”, folosită în liceele din România
S-au plătit sume „grele”, pentru promovarea Bacalaureatului

În vara lui 2022, zeci de elevi au „cotizat” cu sume considerabile, după ce au picat Bacalaureatul (sesiunea din vară) și au vrut să obțină notele pentru a promova, în toamnă. „Afacerea” a fost aranjată de părinții absolvenților, iar din buzunare au scos 4.000 – 4.500 de euro, pentru ca elevii să treacă cu „brio” examenul maturității. Dar schema a fost descoperită de procurorii DIICOT, iar rețeaua a fost destructurată imediat. În plan se regăsea operațiunea „14 minute”, adică timpul în care camerele de supraveghere nu aveau semnal, iar elevii mergeau în baie sau pe hol, pentru a primi rezolvările subiectelor.

În vara lui 2022, zeci de elevi au picat examenul maturității. Pentru a avea „garanția” că vor reuși să ia Bacalaureatul cu note de trecere în sesiunea din toamnă, părinții au „cotizat” cu mii de euro. S-au dat câte 4.000 – 4.500 de euro, aspect descoperit de procurorii DIICOT. Cel care a încasat sumele este chiar președintele centrul de examen din cadrul Colegiului Economic din Drobeta-Turnu Severin. De altfel, bărbatul era și inspector de rurse umane la ISJ Mehedinți, iar operațiunea se desfășura rapid, în doar… 14 minute.

Operațiunea „14 minute” și 4.000 de euro, „rețeta” pentru a promova Bacalaureatul

Rețeaua construită de inspectorul ISJ Mehedinți a fost descoperită de procurorii DIICOT, iar la operațiune participau și subalternii săi – profesori suplinitori, în mare parte. Tot el era cel care organiza concursurile pentru ocuparea funcțiilor didactice, fiind un motiv în plus să se folosească de poziție, pentru a-și desfășura activitatea ilegală.

Operațiunea „14 minute” era bine pusă la punct: elevii ai căror părinți au „cotizat” cu miile euro erau scoși pe hol sau duși în baie, pentru a primi rezolvările subiectelor de Bacalaureat. Camerele de supraveghere de pe holul liceului erau lipsite de semnal, în minutele respective.

Vezi și  PRIMA DE 1.500 DE LEI PENTRU PROFESORI, UN BALON DE SĂPUN. ȘEFUL SINDICATELOR DIN EDUCAȚIE DEZVĂLUIE CUM VOR PUTEA FI FOLOSIȚI BANII DE CĂTRE CADRELE DIDACTICE

5 elevi au fost eliminați din examen, iar părinții l-au denunțat pe inspector la Poliție

Rețeaua de șpăgari n-a funcționat pentru mult timp, însă. Deși profesorii le-au înmânat rezolvările subiectelor celor în cauză, au uitat să îi „atenționeze” că nu ar trebui scrise identic. Aspect care a atras atenția profesorilor corectori de la Bacalaureat. Pe de altă parte, 5 elevi (ai căror părinți au dat bani) au fost prinși în timp ce copiau și, ulterior, eliminați din examen. Motiv pentru care părinții s-au dus să denunțe șpaga. Bărbatul se află, acum, în control judiciar, iar ancheta este în desfășurare, arată ziare.com.

Citește și NU ESTE O EROARE! CÂȚI LEI CER PROFESORII DIN CLUJ PENTRU 90 DE MINUTE DE MEDITAȚIE LA MATEMATICĂ ȘI LA LIMBA ROMÂNĂ

Sursă foto: Colaj Pixabay

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Daniela Gyorfi la începutul carierei, înainte de operații estetice. Puțini ar mai recunoaște-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Daniela Gyorfi la începutul carierei, înainte de operații estetice. Puțini ar mai recunoaște-o
Anamaria Prodan, imagini incendiare în bikini! Săruturi fierbinți cu Ronald Gavril
Prosport.ro
Anamaria Prodan, imagini incendiare în bikini! Săruturi fierbinți cu Ronald Gavril
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Da, zvonurile sunt adevărate!” Tom Cruise, cu cămașa desfăcută și blugi strâmți, în primul interviu din ultimii 10 ani
Click.ro
„Da, zvonurile sunt adevărate!” Tom Cruise, cu cămașa desfăcută și blugi strâmți, în primul interviu din ultimii 10 ani
Ce a scris presa rusă despre protestele violente din București. Care este singurul politician citat
Digi 24
Ce a scris presa rusă despre protestele violente din București. Care este singurul politician citat
Cum s-a făcut mobilizarea pentru protestul violent din Piața Victoriei. Rețelele sociale au fost inundate de mesaje
Digi24
Cum s-a făcut mobilizarea pentru protestul violent din Piața Victoriei. Rețelele sociale au fost inundate de mesaje
Un mare producător auto investește 36,45 milioane de lei în România. Ce pregătește la fabrica din Craiova
Promotor.ro
Un mare producător auto investește 36,45 milioane de lei în România. Ce pregătește la fabrica din Craiova
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
go4it.ro
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Șase persoane au fost reținute după protestele din Piața Victoriei care au degenerat și au ajuns la violențe – Surse
Gandul.ro
Șase persoane au fost reținute după protestele din Piața Victoriei care au degenerat și au ajuns la violențe – Surse
Polițiștilor NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ! Tort cu cocaină, descoperit din greșeală
Mediafax Italia
Polițiștilor NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ! Tort cu cocaină, descoperit din greșeală
PODUL-MINUNILOR! Ritualul de vindecare miraculoasă pe care oamenii îl practică de 1.000 de ani
Mediafax Spania
PODUL-MINUNILOR! Ritualul de vindecare miraculoasă pe care oamenii îl practică de 1.000 de ani