Mata Hari nu a fost spioana

Știri
Mata Hari nu a fost spioana

Documente extraordinare, descoperite de biograful Pat Shipman, demonteaza legenda despre celebra Mata Hari , superba curtezana de origine olandeza. A fost o femeie fatala, mitomana si fara morala, dar nu a fost o spioana, ci un tap ispasitor al francezilor care au condamnat-o pentru spionaj in timpul Primului Razboi Mondial pentru a da un impuls moralei nationale, reiese din documentele publicate ieri de Reuters. Mata Hari a fost judecata si condamnata la moarte pentru spionaj, fiind considerata responsabila pentru moartea a cel putin 50.000 de soldati francezi. Un tribunal a stabilit ca soldatii au murit pentru ca Mata Hari a vandut oficialilor germani secrete ale aliatilor. „Exista probe puternice care atesta ca nu a fost vinovata”, a indicat Shipman, profesor de antropologie la Universitatea de stat din Pennsylvania. „Cand a fost arestata situatia francezilor era deja foarte rea, iar ea era straina, foarte sexy, avea la activ mai multe aventuri si traia regeste in timp ce parizienii nu aveau cu ce se hrani. Foarte multa lume o ura”, a adaugat biograful. Shipman, autoarea cartii „Femme Fatale: Love, Lies and the Unknown Life of Mata Hari”, lansata de curand, este de parere ca femeia nu ar fi putut fi spion pentru ca atragea prea mult atentia. Shipman a mai indicat ca dansatoarea suferea de un sifilis pe care l-a contactat de la sotul sau si nu in urma multiplelor sale aventuri sentimentale. (A.M.)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video