Restaurantul unde platesti cat vrei

Știri
Restaurantul unde platesti cat vrei

NOTA. Peter Ilic accepta bucuros sume cuprinse intre un eurocent si 60 de euro Pentru a veni in sprijinul clientilor pe care recesiunea i-a lasat lefteri, patronul unui local din Londra le permite acestora sa plateasca in functie de cat de mult le-a placut mancarea, dar si de cati bani au in buzunar. Peter Ilic, patronul restaurantului londonez „The Little Bay”, a gasit o solutie inedita pentru a combate criza economica si a se asigura ca localul lui nu duce niciodata lipsa de clienti. Mai exact, barbatul a hotarat sa le permita persoanelor care ii trec pragul sa plateasca pentru consumatie exact atat cat le poate punga. „Clientul este cel care decide cat plateste. Poate sa lase un eurocent sau chiar 50-60 de euro, in functie de cat de mult i-a placut mancarea, dar si de cati bani are in buzunar”, a declarat patronul, care a precizat, totusi, ca nu face rabat de la pretul bauturilor. „Cine vrea sa bea trebuie sa plateasca exact pretul din meniu. Aici nu e loc de targuiala. Cine nu isi permite poate sa bea apa de la robinet. Avem la discretie si nici nu costa nimic”, a explicat Ilic. (A.C.)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video