Un alt tanar din Transnistria a fost retinut de autoritatile de la Tiraspol sub acuzatia de inalta tradare, iar prietenii acestuia nu mai stiu nimic despre el de doua luni.
Ilie Cazacu a fost retinut in seara de 19 martie, in timp ce se intorcea de la serviciu. El a lucrat peste un an la inspectoratul fiscal din Tighina.
„Sambata spre duminica au perchezitionat apartamentul, l-au adus cu catuse la maini. S-au luat bunuri, acte, nu avem acte de perchezitie, pentru ca a fost arestat”, a declarat mama tanarului, Stela Sorchineanu.
Parintii tanarului spun ca avocatul din oficiu i-a anuntat ca fiul lor este acuzat de inalta tradare. „Tradare de patrie, a colaborat cu Republica Moldova”, a explicat femeia.
Rudele lui Cazacu au angajat un avocat, insa acestuia nu i se permite sa se ocupe de caz.
„Noi nu stim nimic despre el, nu avem niciun document care sa ateste ca este retinut. Ce s-a intamplat cu el, pentru ce este retinut?”, se intreaba mama lui Ilie Cazacu.
„Retinerea este ilegala, dar chiar si acele legi, norme care exista in aceasta regiune sunt total ignorate, calcate in picioare de regimul de acolo”, a declarat Ion Manole, directorul asociatiei Promo-Lex, care a adaugat ca a transmis acest caz la Curtea Europeana pentru Drepturile Omului si asteapta un raspuns.
Potrivit legislatiei de la Tiraspol, Ilie Cazacu risca pana la 20 de ani de inchisoare.
In aprilie, un jurnalist din regiune a fost retinut de autoritatile dela Tiraspol, fiind acuzat de inalta tradare.