O noua lege impotriva fumatului in Grecia

Știri
O noua lege impotriva fumatului in Grecia

Masura „contribuie la munca pe care o depunem pentru a ne face tara mai viabila, nu numai din punct de vedere economic, ci si in viata de zi cu zi”, a comentat premierul Georges Papandreou, el insusi nefumator.

Miza acestei legi, a treia din 2002, este aplicarea efectiva a unei interdictii care dateaza de un an, dar care a fost abandonata rapid in absenta controalelor si sanctiunilor, informeaza Mediafax.

Fumatul in locurile publice inchise va fi sanctionat cu amenzi intre 50 si 500 de euro, in timp ce responsabilii localurilor se expun riscului unor amenzi intre 500 si 10.000 de euro si vor putea fi chiar inchise in caz de recidiva.

Bucurandu-se in prezent de libertatea teraselor, la temperaturi estivale, fumatorii vor beneficia de un ragaz de aproximativ o luna inainte de a se expune sanctiunilor, a precizat ministrul Sanatatii, Mariliza Xenogiannakopoulou.

Cazinourile si discotecile de peste 300 de metri patrati vot avea termen pana in iunie pentru a se adapta.

Numerosi proprietari contactati de presa au amenintat ca nu se vor supune acestei legi, denuntand o masura care ii va ruina, in timp ce criza economica a redus deja frecventarea acestor localuri.

A doua tara producatoare de tutun din Europa, Grecia are 40 la suta din populatie fumatoare, cu un consum mediu anual de 2.954 de tigari de persoana, un record european.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video