Lumina diminetii, cel mai bun remediu impotriva obezitatii: „Ajuta ceasul intern” Vezi ce s-a descoperit

• Știri
Lumina diminetii, cel mai bun remediu impotriva obezitatii: "Ajuta ceasul intern" Vezi ce s-a descoperit

Studiul, realizat pe un esantion limitat de 54 de voluntari, arata faptul ca cei mai slabi dintre acestia nu faceau mai multe exercitii fizice si nici nu mancau neaparat mai sanatos decat ceilalti. Ei erau expusi mai mult timp la lumina naturala, dimineata, devreme.
Rezultatele studiului au fost publicate in revista americana PLOS ONE.

„Cu cat expunerea la aceasta lumina se produce mai devreme pe parcursul zilei, cu atat indicele de masa corporala este mai mic”, a spus Kathryn Reid, profesor de neurologie la Facultatea de medicina de la Universitatea Northwestern din Chicago, coautoare a studiului.

Participantii aveau varsta medie de 30 de ani. Ei purtau un aparat la incheietura mainii care masura expunerea la lumina si ciclurile somnului. Ei au raportat, totodata, tot ce au mancat in timpul celor sapte zile cat a durat acest studiu.
Expunerea la lumina diminetii a avut o influenta asupra indicelui de masa corporala (IMC) al voluntarilor, indiferent de nivelul de activitate fizica efectuata, de aportul caloric, de durata somnului si de varsta.
___________________
Citeste si
Cel mai gras barbat din Romania a murit! Robert Cogeanu a pierdut lupta cu kilogramele

Ce s-a intamplat cand un VIRGIN de 200 de kilograme a facut SEX pentru prima data! „Saraca de ea!”
___________________

Potrivit rezultatelor studiului, lumina matinala influenteaza cu aproximativ 20% valoarea IMC-ului.
„Lumina este agentul cel mai important pentru a ajusta ceasul intern care regularizeaza ritmul circadian (care are o oscilatie de circa 24 de ore, n.r.), care, la randul sau, regleaza balanta energetica”, a adaugat Phyllis Zee, o alta coautoare a studiului.
„Concluzia este ca oamenii ar trebui sa incerce sa beneficieze de mai multa lumina intre ora 08.00 si cea a pranzului”, a adaugat ea.

O expunere la lumina matinala de doar 20-30 de minute poate avea un efect pozitiv suficient de important asupra IMC-ului, afirma autorii studiului.

Sursa: Mediafax

D.C.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Prosport.ro
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Nicoleta Luciu, mesaj cu subînțeles despre bărbați: „Unii au femei fericite lângă ei”
Click.ro
Nicoleta Luciu, mesaj cu subînțeles despre bărbați: „Unii au femei fericite lângă ei”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
Gandul.ro
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!