Ce nu stia toata tara, ce fac fetele lui Harra! Ce s-a intamplat intre Alexandra si surorile ei a socat-o chiar si pe prezicatoare

• Știri
Ce nu stia toata tara, ce fac fetele lui Harra! Ce s-a intamplat intre Alexandra si surorile ei a socat-o chiar si pe prezicatoare

Carmen Harra poate vorbi despre oricine, cu o lejeritate de nedescris, si nu oricum, ci la timpul… viitor. Este una dintre cele mai celebre prezicatoare romance din lume, si asta se vede raportat mai ales la averea si faima care o recomanda peste tot in lume, dar mai ales in America, tara care a si adoptat-o de altfel.

Aici si-a intemeiat o familie, de mai bine de 20 de ani, alaturi de care, spune ea, traieste momente magice.

carmen harra

Putini s iu insa ca, exact ca in orice familie, si in cazul prezicatoarei lucrurile nu sunt mereu roz. Mai ales daca ai trei copii, cum este cazul ei. Este mandra de cele trei fete pe care le are, Alexandra, Florina si Carmen, insa un lucru i-a macinat sufletul de suparare timp de mai multi ani. Doua dintre fiicele ei, respectiv Alexandra si Florina au stat certate vreme indelungata, si in ciuda eforturilor facute de mama lor, niciuna nu a putut renunta la orgoliu.

Fetele lui Carmen Harra nu seamana intre ele

Minunea s-a intamplat recent, cand, nu se stie din ce motive, cele doua au ingropat securea razboiului si au reluat din nou legatura. Mai exact, Alexandra, cea mai celebra dintre ele, a invitat-o pe sora ei, Florina, sa vina impreuna cu cele doua fetite sa ia masa impreuna, timp in care sa limpezeasca multe din lucrurile care le-a tinut departe una de alta atata timp.

Alexandra a ingropat securea razboiului cu sora ei, Florina
Alexandra a ingropat securea razboiului cu sora ei, Florina

Carmen Harra, adepta sindrofiilor in familie

Daca pe Alexandra Harra a ajuns s-o cunoasca o lume intreaga, mai ales datorita felului in care arata, despre celelalte doua fete nu stie nimeni nimic.

Fiica lui Carmen Harra arata perfect in pictoriale
Fiica lui Carmen Harra arata perfect in pictoriale

Am aflat ca Florina si Carmen se concentreaza pe doua meserii pe care se specializeaza de ani buni, mai exact, una dintre ele este medic, iar celalata hair-stylist.

Un lucru este sigur. Chiar daca cele trei se mai cearta, mama lor mult mai celebra nu poate trai prea departe de ele, iar la fiecare sinfrofie pe care o organizeaza tine mortis sa le aiba pe toate trei alaturi.

carmen harra

Curios este ca desi toate trei sunt extrem de frumoase, nu seamana deloc intre ele, dimpotriva, sunt foarte diferite, incat cu greu ai putea sa le gasesti o asemanare.

 (M.A.)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Prosport.ro
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
Click.ro
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
Gandul.ro
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!